Pagubitii din dosarul „Mansarda” impart praful de pe toba

joi, 22 ianuarie 2009, 22:59
3 MIN
 Pagubitii din dosarul „Mansarda” impart praful de pe toba

Un Matiz, doua centrale termice si sediul societatii. Acestea sint bunurile firmei Rom Consult Group, implicata in scandalul "Mansarda", unde zeci de tineri au platit zeci de mii de euro in avans pentru o locuinta la mansarda blocurilor. La termenul de ieri la Tribunalul sindic, oamenii care au platit zeci de mii de euro pentru a avea o casa si-au vazut spulberate si ultimele sperante legate de recuperarea banilor. "Daca mai primim o tasta de la un calculator, sa fim multumiti. Nu cred ca mai avem vreo sansa sa mai vedem vreun ban", a spus deznadajduita Noela Macovei, una dintre persoanele pagubite.

Peste 20 de persoane au venit la primul termen al dosarului in care se judeca cererea de intrare in insolventa a firmei Rom Consult Group. Unii dintre pagubiti i-au cerut judecatorului un ragaz pentru a formula si ei cereri de intrare in procedura de insolventa a firmei. Pina acum, nici unul dintre ei nu si-a angajat avocat. "M-am interesat sa vad de un avocat, insa onorariul este destul de mare. Din ce am intrebat, ar ajunge intre 2.000 si 5.000 de lei. Destul de mult, si asa am pierdut o gramada de bani", a mai spus femeia.

Chiar daca majoritatea nu isi pun mari sperante ca vor recupera vreun ban, sint hotariti sa mearga mai departe. "Cred ca voi merge la fiecare termen. Nu pot sa-mi dau seama ce se va intimpla si daca vom mai vedea vreun ban. Eu astept sa se termine si ancheta politiei, poate mai avem de acolo o speranta. Vrem sa vedem si noi care a fost traseul banilor care au intrat si au iesit din firma", a declarat Cosmin Gagea, un alt iesean ramas fara bani, dar si fara casa.

La proces, pentru ca firma nu a fost reprezentata, judecatorul a fost nevoit sa amine procesul pina pe 19 februarie. Atunci va fi citata Simona Stoina, cea care, potrivit actelor, detine 20 la suta din firma. Practic insa, potrivit angajatilor firmei, cel care lua deciziile era Ciprian Acatinca. Tot el este cel care, vazind ca au inceput sa se adune datoriile, la inceputul lunii noiembrie, a cerut intrarea in faliment a firmei pe care o administra.

Dorinta lui Acatinca legata de mansarde: "Sa intre in consevare"

Potrivit bilantului facut pe 30 septembrie anul trecut, firma avea datorii fata de bugetul de stat in valoare de peste 192.000 de lei. 90% din aceasta suma erau datorii care reprezentau neplata asigurarilor sociale si impozitul pe salarii. „In fapt, SC Rom Consult Group SRL a inceput sa inregistreze datorii pecuniare exigibile fata de furnizori si mai ales obligatii fiscale purtatoare de dobinzi si penalitati, precum si obligatii pe care sintem in imposibilitatea de a le achita, avind in vedere insuficienta lichiditatilor de care nu dispunem", preciza in cererea de intrare in faliment administratorul Ciprian Acatinca.

Tot din cauza lipsei lichiditatilor, Acatinca mai preciza in declaratia inaintata instantei ca firma sa a pierdut doua masini contractate in leasing. O Honda Accord si o autocamioneta Ford Transit au fost returnate pentru ca nu au fost platite ratele la timp. Administratorul Rom Consult Group ar fi fost de acord si cu reorganizarea societatii. El declara ca firma are contracte in derulare cu doua societati. Despre contractele cu mansarde, mai nimic. Doar si-a exprimat dorinta ca aceste lucrari sa intre "in conservare", pentru ca nu mai pot fi continuate "din cauza conditiilor meteo".

Judecarea cererii de intrare in insolventa facuta de Acatinca ar fi trebuit sa se suspende pentru ca sotia lui Acatinca a declarat decesul acestuia. Cu toate acestea, dosarul a mers mai departe, pentru ca au inceput sa se adune si alte cereri din partea mai multe persoane si firme care aveau de primit datorii de la Rom Consult Group. Pina acum s-au strins aproape 30 de cereri de faliment din partea pagubitilor si 5 cereri din partea unor firme.

Comentarii