Pasarela Octav Bancila s-a ieftinit cu 10 milioane lei

sâmbătă, 20 ianuarie 2007, 00:54
2 MIN
 Pasarela 
Octav Bancila s-a ieftinit cu 
10 milioane lei

Proiectul pasarelei Octav Bancila a suferit modificari importante dupa realizarea studiului de fezabilitate. Astfel, s-a renuntat la multe din elementele anuntate pina acum de municipalitate. Concret, noul studiu elimina rondul suspendat, dar si multe din accesele pe pasarela. Sefii Primariei sustin ca s-au eliminat astfel multe cheltuieli, costurile de realizare reducindu-se cu mai mult de 10 milioane euro. Astfel, noua pasarela va costa in jur de 19 milioane euro. „Am vazut studiul si este cea mai buna solutie. In varianta initiala ar fi trebuit sa deviem foarte multe retele, de canalizare, de apa, de gaz si de incalzire. Era nevoie si de o deviere a sinelor de tramvai. La prima vedere insa, firma care a realizat studiul de fezabilitate a omis la evaluare citeva probleme", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei.
Noua varianta a pasarelei Octav Bancila va avea accese pe strazile Pacurari, Arcu si Tabacului. „Se va realiza si un acces doar pentru urcare de pe strada Moara de Foc. Masinile care vin dinspre Canta pot urca si vor trebui sa faca obligatoriu la dreapta, spre Alexandru", a explicat Andrei Trofor, purtatorul de cuvint al Primariei. Conform studiului de fezabilitate, pasajul va avea o lungime de 553 m si o latime de 14,8 m. Pentru a fluidiza traficul, la bazele pasarelei se vor amenaja sensuri giratorii. Astfel, pe Soseaua Nationala se va amenaja o giratie cu raza de 20 m, iar pe strada Pacurari un sens giratoriu cu o raza de 17 metri.
Sefii Primariei sustin ca dupa aprobarea indicatorilor tehnico-economici in cadrul Consiliului Local firma TGH va trece la realizarea proiectului tehnic. Pentru studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate si proiectul tehnic, firma TGH va primi 6,8 miliarde lei fara TVA. „Speram ca in toamna acestui an sa putem demara lucrarile. Sub pasarela vor fi amenajate locuri de parcare", a explicat Trofor.

Comentarii