Plan danez de salvare a CET

joi, 10 iulie 2008, 22:13
3 MIN
 Plan danez de salvare a CET

Municipalitatea a primit un nou plan de redresare a CET. De data aceasta, proiectul a fost facut de o companie daneza platita cu fonduri guvernamentale. Planul are, in mare, patru masuri care trebuie puse in aplicare de Primarie si CET pentru a pune pe picioare termocentrala. In total, ar fi necesare aproximativ 138 milioane euro. Finantarea ar urma sa fie asigurata cu fonduri europene nerambursabile guvernamentale si de la bugetul local.

Raportul facut de firma Ramboll va fi definitivat in aceasta luna, urmind ca in luna august sa fie analizat si in cadrul Consiliului Local. "S-a discutat foarte mult despre viitorul CET, daca inchidem CET I, daca facem investitii la CET II, despre parteneriate. Acum avem acest masterplan care creioneaza citeva masuri importante. Pe baza lui vom accesa fonduri europene", a declarat primarul Gheorghe Nichita.

Salvarea: carbunele inferior

Masurile gindite de firma din Danemarca au luat in calcul existenta ambelor uzine ale termocentralei. Astfel, s-au stabilit masuri de modernizare si eficientizare a activitatii atit pentru CET I, cit si pentru CET II Holboca. "Trebuie sa modernizam cazanele de la CET II, care va deveni unitatea principala. Acum, aceste cazane nu permit decit folosirea unui tip de combustibil foarte scump. Asa au fost modernizate de Termoelectrica. Nu stiu de ce au ales special acest tip de instalatii pentru noi, Suceava si Deva", a explicat primarul Nichita. El a mai spus ca specialistii firmei Ramboll au propus realizarea unor investitii estimate la 36 milioane euro la CET II.

Cu aceasta suma, ar urma sa se modifice instalatiile de la Holboca astfel incit sa se poata utiliza si alt tip de combustibil, mult mai ieftin. "Acum putem folosi doar huila cu anumite specificatii tehnice. Volatilele trebuie sa fie cuprinse intre valorile de 22 si 32. Daca am putea utiliza carbune cu volatile de la 1-17 si de la 32-40, pretul ar scadea foarte mult. Daca acum huila energetica folosita la CET II este estimata la 200-250 dolari/tona, dupa adaptarea cazanelor vom putea cumpara huila chiar cu 44-50 dolari/tona. In plus, carbunele ar avea aceeasi putere calorica", a precizat Nichita.

Practic, edilul sustine ca adaptarea instalatiilor ar conduce la o scadere a cheltuielilor cu combustibilul de pina la cinci ori, iar cantitatea de carbune necesara ar fi aproximativ aceeasi. "Chiar de ar fi cu 10% mai mare cantitatea de carbune, am obtine preturi mult mai mici. Si in Romania se produce huila. Am putea sa o folosim. Acum, nu putem utiliza carbune cu alte specificatii tehnice pentru ca am deregla cazanele", a declarat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei.

70 milioane euro pentru retele

Sefii Primariei au anuntat ca intentioneaza sa urmeze o propunere venita de la E.ON. Compania din Germania a dorit sa instaleze o turbina care sa produca energie electrica folosind aburul de la CET II.

Acum insa, sefii Primariei au descoperit ca au si ei o turbina care poate fi folosita in acelasi scop. "Vom muta o turbina de 50 MW la CET II Holboca. Nu ar costa decit 5-10 milioane de euro, pentru ca avem turbina, avem platformele, nu trebuie decit sa facem proiectul. Astfel, am creste productia de la CET II", a afirmat Nichita. El a mai spus ca pierderile cele mai mari ale termocentralei sint la uzina din oras.

Pentru CET I ar fi doua solutii. Una vizeaza sistarea activitatii, iar a doua modernizarea. "La CET I nu putem renunta pina nu se termina modernizarea uzinei de la Holboca. A doua varianta ar fi achizitionarea a unul sau doua turboagregate care sa functioneze pe gaz, dar consumul sa fie foarte mic. Investitia necesara s-ar ridica la 25-50 milioane euro", a adaugat Nichita.

Firma de consultanta a scos in evidenta si un necesar de 67 milioane euro pentru finalizarea investitiilor in retele. Modernizarea si redimensionarea magistralelor, dar si a retelelor de distributie, ar urma sa reduca pierderile inregistrate acum de CET.

"Din ce am discutat pina acum cu reprezentantii firmei Ramboll, putem obtine fonduri europene pentru toate proiectele, mai putin cele de modernizare a retelelor. Aici putem accesa insa fonduri guvernamentale. Dupa ce vom discuta acest plan de masuri la nivelul Guvernului, apoi in Consiliul Local, vom trece la realizarea studiilor de fezabilitate. Cu aceste documente putem demara procedurile pentru obtinerea de fonduri europene", a completat Nichita.

Municipalitatea vizeaza accesarea fondurilor disponibile prin intermediul Ministerului Mediului, pe Programul Sectorial de Mediu. Toate investitiile anuntate ca necesare de primar ar urma sa se finalizeze pina in anul 2013.

Comentarii