Politistul acuzat ca incita la bataie, mingiiat pe crestet de seful Politiei

joi, 14 septembrie 2006, 22:15
3 MIN
 Politistul acuzat ca incita la bataie, mingiiat pe crestet de seful Politiei

Scandalosul caz de la Dagita, in care a fost ucis un tinar, iar politistul din comuna este acuzat ca a indemnat lumea sa fie batut un altul, ia o turnura ciudata. Dupa cercetari ale sefilor sai, politistul a fost scos basma curata, iar conducerea IPJ a continuat sa sustina ca a procedat corect in nemediatizarea cazului.
Scandalul care a scos aproape tot satul pe ulite a avut loc simbata noapte, cind un grup de tineri dintr-un sat vecin a fost gonit de la discoteca. „Nu puteam afirma nimic legat de cele intimplate, pentru ca nu era definitivata nici ancheta procurorului cu privire la moartea tinarului, nici cercetarile asupra acuzatiilor ca politistul ar fi abuzat de pozitia sa”, a declarat ieri comisarul sef Liviu Zanfirescu, comandant al Politiei iesene. Numai ca „cenzura” informatiilor pentru presa nu functioneaza in mod egal pentru toti. In timp ce cazul „Dagita” nu a fost dat publicitatii, altele, poate mai putin grave uneori, dar fara nume de politist implicate, apar zilnic pe nota de presa a IPJ.
Un alt exemplu recent si relevant de cenzura a avut loc in mai 2005, cind fiul deputatului Traian Dobre a accidentat un copil pe o trecere de pietoni din Copou. Nici acel caz nu a aparut pe nota de presa a IPJ, terminindu-se, de altfel, fara nici o sanctiune pentru fiul deputatului, acesta ajungind la o intelegere cu victima.
„Cel retinut mai crease scandaluri”
Conducerea politiei a afirmat, asadar, ca tot scandalul terminat tragic nu a fost mediatizat pentru ca nu erau gata cercetarile. Chiar daca, macar dupa doua zile, se stia ca murise un om. Acum, ca s-a terminat ancheta, concluzia sefului IPJ, Liviu Zanfirescu, a fost: „Politistul si-a facut datoria si a aplicat legea asa cum trebuia. Mai mult, a intervenit pentru calmarea spiritelor si nu a abuzat de forta, decit in limitele permise de lege, pentru imobilizarea unui individ care il amenintase cu o coasa. Cel retinut mai crease scandaluri in comuna”.
Legat de moartea lui Marius Luchian, seful politiei nu considera ca subordonatul sau se face vinovat de ceva. „Lucratorul de politie se afla la post cu cel retinut si nu avea cum sa fie de fata in momentul cind s-au produs incidentele din cealalta parte de sat. Este un eveniment regretabil, dupa un incident spontan, de care politistul nu avea cum sa stie. Aceste lucruri vor fi prezentate mai pe larg miine (astazi – n.r.), intr-o conferinta de presa”, a mai completat inspectorul sef al IPJ Iasi.
In cursul zilei de ieri, dupa ce cazul a fost prezentat pe larg in „Ziarul de Iasi”, pe nota de presa a Politiei Iasi au aparut si primele informatii, banale, legate de caz.
Conform rezultatelor necropsiei incheiate ieri, Marius Luchian a murit in urma unui accident auto si exista suspiciuni ca soferul a dat intentionat cu masina peste el. Din acest motiv, conducatorul auto este cercetat pentru savirsirea infractiunii de omor calificat.
Tinarul care si-a pierdut viata in urma scandalului din Dagita nu mai fusese niciodata la discoteca respectiva si era caracterizat ca fiind un om la locul lui.
Cel suspectat de intentii ucigase este fin al patronului discotecii de unde a plecat scandalul. Ramine de vazut daca sefii IPJ vor putea da o explicatie pentru sustinerile satenilor, care l-ar fi auzit pe politist cum ii instiga pe consateni sa dea in Vasile Nica Buza „pe raspunderea lui”.
Gunoiul „sub pres” si la patru zile dupa scandal
La cinci zile de la conflict si la patru de la moartea tinarului, Politia inca tinea cazul „sub pres”. Nici despre bataia generala in urma careia Vasile Nica Buza sustine ca a fost aproape linsat in fata postului de politie nu s-a scapat o vorba.
Povestea a fost facuta insa publica de parintii lui Buza, cel batut de fata cu politistul. Afirmatiile facute de parintii victimelor se refera la violente din partea politistului Radu Pitisciuc si instigarea la linsaj la adresa fiului lor.

Comentarii