Premierul a fost chitarist intr-o trupa rock din Iasi (FOTO)

Subtitlu

joi, 09 februarie 2012, 20:30
3 MIN
 Premierul a fost chitarist intr-o trupa rock din Iasi (FOTO)
Trupa "Graphic", dupa 15 ani: Mihai Razvan Ungureanu (centru), Radu Tepordei (stinga), Constantin Topoliceanu (dreapta) si Romin Giumali (jos)

Noul premier, Mihai Razvan Ungureanu, a avut in perioada adolescentei sale iesene preocupari din cele mai diverse. In perioada in care era elev de liceu la Colegiul "Costache Negruzzi" participa la olimpiade si concursuri, era lider la nivelul liceului in cadrul organizatiei judetene a Uniunii Tineretului Comunist si facea parte dintr-o trupa pop-rock. Medicul stomatolog Radu Tepordei a fost coleg cu Mihai Razvan Ungureanu in trupa liceului si ne-a oferit mai multe detalii despre perioada in care muzica era o parte importanta din viata primului ministru de azi.

"Am inceput sa cintam impreuna prin clasa a X-a, sub numele «Graphic». Mihai cinta la chitara bas si armonie, eu la pian, Constantin Topoliceanu la chitara solo, iar la percutie Cristi Oglan si Giumali Romin. Cu totii eram elevi la «Negruzzi». Componenta era inedita prin prezenta pianului, putine formatii rock ale adolescentilor avind, la vremea aceea, pianist", isi aminteste dr. Radu Tepordei. Repetitiile aveau loc la Casa Tineretului pe atunci, unde si concertau cu diverse ocazii. Aveau, de exemplu, spectacole de Craciun. "Repetam in studioul muzical de la Casa Tineretului pe atunci, pe niste amarite de amplificatoare Vermona, cu microfoane improvizate. Uneori, asteptam si cite doua ore sa ne vina rindul sa repetam. Boala grea cintatul asta, mai ales la 17 ani! Oricum, aveam o satisfactie imensa facind asta. Cred ca am fost si laureati ai festivalului «Cintarea Romaniei»", povesteste cu umor medicul. Bucuria de a cinta o resimteau la fel de intens la repetitii si in concerte.

"Nu ne invirteam pletele in vazduh, nu rupeam chitari, dar nici solemni ca Doina Badea nu eram!"

  Abordind un rock mai "domol", erau si ceva mai retinuti in modul de a se manifesta pe scena. "Eram copii. Ne bucura teribil sa fim impreuna, sa cintam impreuna, chiar daca nu ne iesea intotdeauna cum am fi vrut vreo fraza muzicala. Repetam pina faceam bataturi. Ne intelegeam foarte bine, as putea spune ca rezonam. De aceea am si ramas, probabil, prieteni. Fiind o trupa de pop-rock, pe scena nu ne manifestam chiar ca cei care cintau hard-rock, foarte la moda atunci printre formatiile iesene de pustani. Nu ne invirteam pletele in vazduh, nu rupeam chitari dindu-le de pamint, dar nici solemni ca Doina Badea nu eram!", rememoreaza medicul. Cei cinci tineri artisti cautau sa fie originali, compunind si propriile piese, dar interpretau si melodii ale marilor formatii. De exemplu, le placeau foarte mult piesele celor de la  Beatles.

Dupa terminarea liceului, trupa a mai avut citeva intilniri sporadice, apoi s-a destramat. Medicul Tepordei si Mihai Razvan Ungureanu au mai continuat insa o perioada sa cinte si sa compuna melodii pop-rock. "Mergeam doar eu acasa la Mihai sau venea el la mine. Ascultam muzica si incercam sa punem pe note piesele care ne placeau sau chiar melodii proprii. Mihai era un foarte bun camarad. Vesel, optimist, foarte inteligent, saritor la nevoie, sincer. In rarele ocazii cind ne intilnim, ne amintim cu mare placere de clipele petrecute impreuna in liceu", a spus medicul Radu Tepordei.

Comentarii