Presedintele PNL a „uns” ieri doi ministri de la Iasi

vineri, 23 noiembrie 2012, 21:06
2 MIN
 Presedintele PNL a „uns” ieri doi ministri de la Iasi

Doi ieseni sunt in carti sa faca parte dintr-un eventual Guvern USL stabilit dupa alegeri. Cel putin aceasta a fost promisiunea facuta ieri la Iasi de presedintele PNL, Crin Antonescu. El a anuntat, intr-un discurs tinut in fata primarilor USL din judet, ca liberalii ii vor propune pe Relu Fenechiu si Varujan Vosganian ca ministri in viitorul cabinet Ponta. Antonescu a afirmat ca „100% Fenechiu va fi ministru", adaugand ca, „in proportie de 99%", si Varujan Vosganian se va regasi in viitorul Guvern USL. „Spun 99%, pentru ca n-am apucat inca sa il intreb", a precizat.

De altfel, pe parcursul alocutiunii, Antonescu i s-a adresat lui Fenechiu cu apelativul „ministru", explicand ulterior ca a folosit termenul la „viitor". Antonescu a precizat ca nominalizarea celor doi va fi facuta oficial in forurile PNL. El a mentionat ca este prematur sa se discute despre portofoliile pe care le-ar putea ocupa cei doi liberali. „Cristian Adomnitei are toate sansele sa devina in urmatorii doi-trei ani una dintre personalitatile politice ale Romaniei. In opinia mea, el este primul dintre cei 13 presedinti PNL de CJ din tara", a incheiat Antonescu laudele la adresa liberalilor ieseni.

Varujan Vosganian a ocupat in perioada decembrie 2006 – decembrie 2008 fotoliul de ministru al Economiei, in Cabinetul Tariceanu. In diferite scenarii privind formarea unui Guvern USL, numele senatorului de Iasi a fost vehiculat si la Ministerul Culturii. De partea cealalta, Relu Fenechiu si-a declarat inca din toamna anului 2009 „ambitia" de a conduce Ministerul Transporturilor.

Prezent la conferinta de presa de vineri, Victor Ponta, cel care va avea ultimul cuvant de spus in formarea Guvernului, nu a facut nicio precizare privind sansele ca cei doi ieseni sa se regaseasca in cabinetul sau. Atat Relu Fenechiu, cat si Varujan Vosganian s-au ferit  vineri seara sa comenteze promisiunea. „Eu am sa va spun o poveste. Cand am fost nominalizat la Comisia Europeana, mi s-a pus aceeasi intrebare, daca am vreo preferinta pentru vreun post. Am raspuns, si stiti ca nu a fost bine ca am raspuns. Sigur ca ma onoreaza propunerea, dar discutam dupa alegeri despre formarea guvernului", a declarat Vosganian.

In octombrie 2006, senatorul a fost propus pentru ocuparea functiei de comisar european din partea Romaniei, dar nominalizarea a fost umbrita de dezvaluirile din presa privind o presupusa colaborare cu fosta Securitate. Acuzatiile au fost infirmate, dar Vosganian a cerut atunci retragerea nominalizarii sale. 

Comentarii