Frauda de la UMF, pas cu pas

miercuri, 19 octombrie 2011, 20:36
6 MIN
 Frauda de la UMF, pas cu pas

"Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Iasi efectueaza cercetari fata de inculpatii:

CIUREANU IOAN-ADRIAN, director al Centrului de Comunicatii din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie (U.M.F.) „Gr. T. Popa" Iasi, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
– dare de mita,
– complicitate la infractiunea de conflict de interese,
– luare de mita, in forma continuata,
– doua infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata, din care una in forma continuata,
– abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial
– complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
– initierea sau constituirea unui grup infractional organizat

DRUGUS DANIELA, director general administrativ al U.M.F. Iasi, in sarcina careia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
– luare de mita, in forma continuata,
– doua infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial
– abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
– instigare la infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata, in forma continuata
– fals intelectual si
– aderare la un grup infractional organizat

PUGHIN CORVIN-GABRIEL, administrator al SC "MAGUAY IMPEX"SRL Bucuresti, in sarcina caruia s-au retinut urmatoare infractiuni:
– dare de mita, in forma continuata
– doua infractiuni de complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
– trei infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata, din care una in forma continuata si
– initiere sau constituire a unui grup infractional organizat

Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt:

In perioada 2009 – 2011, la U.M.F. Iasi era in derulare proiectul finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala si intitulat „Platforma de e-learning la Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa" Iasi". In acest context, inculpatii Ciureanu Ioan-Adrian, director al Centrului de Comunicatii din cadrul U.M.F. Iasi, coordonator tehnic al proiectului si membru al comisiei de evaluare a ofertelor in cadrul procedurii de achizitie a platformei de e-learning si Pughin Corvin-Gabriel, administrator al SC "MAGUAY IMPEX" SRL Bucuresti, beneficiarul contractului de punere in practica a platformei informatice, au actionat in vederea obtinerii unor beneficii financiare din derularea proiectului mentionat mai sus. Ulterior, cei doi au beneficiat si de sprijinul inculpata Drugus Daniela, director general administrativ al U.M.F. Iasi, responsabil financiar al proiectului si membru al comisiei de evaluare a ofertelor in cadrul procedurii de achizitie a platformei de e-learning.

Concret, inculpatii Drugus Daniela si Ciureanu Ioan-Adrian, cu incalcarea dispozitiilor legale referitoare la achizitiile publice, au dispus atribuirea ilegala a contractului de achizitie publica catre SC "MAGUAY IMPEX" SRL Bucuresti. In demersul lor, cei doi au fost ajutati de inculpatul Pughin Corvin-Gabriel, administratorul firmei, care a elaborat in conditii netransparente documentatia de atribuire a contractului. In aceasta modalitate, U.M.F. Iasi si Ministerul Economiei si Finantelor au fost prejudiciate cu suma totala de 6.126.481,98 lei.

In cadrul proiectului, Drugus Daniela, cu incalcarea prevederilor legale, a incheiat un contract de prestari servicii cu o societate comerciala. Astfel, U.M.F. Iasi a fost prejudiciata cu suma de 30.000 lei, suma ce a fost recuperata.

De asemenea, tot in cadrul proiectului, Drugus Daniela a avizat plata, catre firma inculpatului Pughin Corvin-Gabriel, a sumei de 160.000 lei cu titlu de „cheltuieli de instruire" , desi aceasta activitate nu a fost realizata. Acest lucru a fost posibil si pentru ca inculpatul Ciureanu Ioan-Adrian a confirmat in fals efectuarea acestei activitati.

In scopul de a obtine in mod preferential contractul de prestari servicii in cadrul proiectului si pentru a incasa plata serviciilor prestate la diferite etape de implementare, inculpatul Pughin Corvin-Gabriel a oferit si dat inculpatilor Ciureanu Ioan-Adrian si Drugus Daniela, la solicitarea acestora, cu titlu de mita, mai multe bunuri, dupa cum urmeaza:

– Drugus Daniela a pretins si primit un laptop in valoare de 10.248 lei (echivalentul a 2.476,47 euro). Pentru a crea aparenta de legalitate, inculpatii Ciureanu Ioan-Adrian si Pughin Corvin-Gabriel, in cursul lunii ianuarie 2010, au intocmit in fals mai multe documente ce atesta in mod nereal ca respectivul laptop a fost dat cu titlu provizoriu U.M.F. Iasi sub pretextul testarii si apoi a fost restituit firmei inculpatului Pughin Corvin-Gabriel.

– Ciureanu Ioan-Adrian a pretins si primit, in cursul lunii iulie 2010, echipamente IT in valoare de 93.518 lei, bunuri ce au fost inregistrate, pe baza unor documente contabile false, in evidentele firmei lui Ciureanu Ioan-Adrian.

– Drugus Daniela si Ciureanu Ioan-Adrian au pretins suma de 54.000 lei in folosul U.M.F. Iasi in vederea finantarii unui eveniment al institutiei de invatamant desfasurat in cursul lunii decembrie 2010. Din banii pretinsi, Pughin Corvin-Gabriel a achitat universitatii, prin firma sa, suma de 4.000 lei cu titlu de „sponsorizare" a evenimentului, iar diferenta a fost platita in contul unor alte firme sub pretextul prestarii de servicii pentru eveniment si pe baza unor documente justificativ false, intocmite la instigarea inculpatei Drugus Daniela.

De asemenea, Ciureanu Ioan-Adrian a dat la doi consilieri din cadrul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale – Organismul Intermediar pentru Promovarea Societatii Informationale, suma de 2.000 lei pentru a-i determina sa consemneze date nereale in raportul de control din data de 26 ianuarie 2011. Cei doi consilieri aveau obligatia de a verifica realitatea datelor cuprinse in cele patru cereri de rambursare facute de reprezentantii U.M.F. Iasi in cadrul proiectului si sa intocmeasca un raport. Suma de 2.000 lei a fost data celor doi pentru a-si achita cheltuielile de cazare ocazionate de exercitarea activitatilor de verificare.

Inculpatilor li s-au adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala. La data de 11 octombrie 2011, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestora pe o perioada de 24 de ore. La data de 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Iasi a dispus arestarea preventiva pe o perioada de 29 de zile a inculpatilor Ciureanu Ioan-Adrian, Drugus Daniela si Pughin Corvin-Gabriel.

In cauza, se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala necesara in vederea propunerii unor masuri preventive, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie."

 Astarastoae asteptat la DNA

Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr.T. Popa" (UMF) a fost programat pe miine dimineata pentru audieri la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) Iasi. Reprezentantii DNA au declarat ieri-dimineata ca, dupa ce a aminat de doua ori intilnirea, prof.dr. Vasile Astarastoae ar trebui sa se prezinte vineri la sediul institutiei.

Rectorul UMF a fost internat in spital in prima zi in care era programat la audieri, iar, in urma cu doua zile, acesta si-a motivat absenta prin faptul ca avocata sa, Maria Aldea, era ocupata la instanta de judecata cu propunerea de arestare preventiva formulata pe numele unei alte cliente de-a sa din cadrul UMF, Daniela Drugus. In urma cu doua zile, Curtea de Apel Iasi a admis propunerea de arestare formulata de procurorii anticoruptie pe numele Danielei Drugus, director administrativ al universitatii, al lui Adrian Ciureanu, directorul Centrului de Comunicatii de la UMF, si al lui Corvin Pughin, reprezentantul companiei Maguay Impex SRL Bucuresti. Cei trei invinuiti au fost acuzati de anchetatori ca, impreuna cu alte 13 persoane, printre care si rectorul UMF, ar fi constituit un grup infractional organizat care ar fi fraudat fondurile europene alocate proiectului e-learning, de la universitatea ieseana.(Ciprian NEDELCU)

Comentarii