Renault tamponat de o Kia in intersectia Podul de Piatra (FOTO)

joi, 04 august 2011, 17:55
2 MIN
 Renault tamponat de o Kia in intersectia Podul de Piatra (FOTO)

Doua autoturimse s-au ciocnit aseara la ora 18,15 la baza podului Alexandru, pe partea dinspre Podul de Piatra. Potrivit politistilor prezenti la eveniment, vina pare sa apartina unei soferite de 20 de ani care conducea un autoturism Kia. Aceasta a iesit de la Kaufland si intentiona sa vireze la dreapta pe pod spre cartierul Dacia, dar nu a acordat prioritate unui autoturism Renault Clio, care circula dinspre Podul de Piatra spre Alexandru.

In urma impactului, Renault-ul a fost proiectat pe linia de tramvai. "Eu circulam spre Alexandru si deodata mi-a iesit in fata de pe strada care vine de la Kaufland. Nu am avut ce face deoarece avea viteza si am incercat sa o evit, dar nu am putut", a spus Valentin, soferul masinii Renault.

Acesta a spus ca sotia sa, Eugenia, care se afla pe bancheta din spate, s-a lovit la cap in urma coliziunii. "Noroc de ea ca statea pe bancheta din spate. S-a lovit de ceva, dar nu stiu de care obiect. In orice caz, s-a lovit la cap si acum este in ambulanta, dar nu cred ca vrea sa mearga la spital, ca nu este grav", a adaugat soferul.

De partea cealalta, soferita vinovata care conducea autoturismul Kia a plins din cauza socului suferit. Aceasta le-a spus politistilor ca nu a vazut masina care venea din stinga. Agentii au precizat ca vina apartine in totalitate soferitei.

"Din primele cercetari s-a stabilit ca vina apartine conducatorului auto Mihaela C. de 20 de ani, din judetul Neamt. Aceasta nu a respectat semnul de acordare a prioritatii si a intrat intr-un autoturism condus de Valentn P., de 61 de ani, avind ca pasagera pe Eugenia P. de 60 de ani. Acestia doi au refuzat spitalizarea, suferind in urma accidentului doar citeva rani", a precizat Madalin Taranu, purtatorul de cuvint al Politiei.

Comentarii