Dacalii cer demiterea Guvernului Se inchid portile scolilor

sâmbătă, 26 noiembrie 2005, 00:00
1 MIN
 Dacalii cer demiterea Guvernului Se inchid portile scolilor

Greva din invatamint a trecut la o treapta superioara, cadrele didactice amenintind ca nu vor renunta la
proteste pina cind solicitarile lor nu vor fi solutionate. Vineri, in fata Palatului Culturii din Iasi, 50 de cadre
didactice din judetul Neamt s-au alaturat altor cinci mii de colegi din toata Moldova pentru a protesta fata
de conditiile din sistemul de invatamint. La protest, liderii nemteni si-au spus pasul, militind pentru
drepturile tuturor cadrelor didactice. „La Iasi au participat aproximativ 5.000 de colegi ai nostri din
Moldova. Toti am suportat capriciile vremii, pentru ca numai rezistind si luptind pentru drepturile noastre
vom fi ascultati. S-a cerut demisia acestui Guvern, a ministrului Educatiei si a lui Tariceanu, iar colegii
nostri au afisat o cruce cu fotografia primului ministru. Nu vom ceda! Am facut apel catre colegii nostri sa
inchida portile scolilor. Vom merge pina la inghetarea anului scolar, daca solicitarile noastre nu vor primi
raspuns”, a amenintat Gabriel Plosca, lider de sindicat din zona Romanului din partea Federatiei
Sindicatelor Libere din Invatamint.
In timp ce cadrele didactice isi cer drepturile salariale si finantarea pentru baza materiala, elevii si parintii
sint dezorientati. Pentru a stabili modalitatea in care orele pierdute vor fi recuperate, Inspectoratul Scolar
Judetean (ISJ) Neamt le-a cerut conducerilor unitatilor de invatamint sa hotarasca in Consiiile de
Administratie, impreuna cu parintii, modul in care se va recupera materia pierduta pe parcursul grevei.
Conducerea ISJ a precizat ca se incearca gasirea resurselor financiare pentru ca dascalii sa fie platiti
pentru aceste ore. (Claudia MATEI)

Comentarii