Film indian de dragoste la Cordun

De un an de zile, o particica din Asia s-a mutat la Cordun. Nu va
ginditi ca, pe terenurile din comuna, creste orez sau ca oamenii s-
au ingalbenit brusc la fata. Nici pe departe. Undeva, la capatul
comunei, s-a mutat, impreuna cu familia, un om de afaceri din
Bangladesh. De un an de zile, fara lumina si cu putini prieteni, ei
incearca sa se adapteze mentalitatii oamenilor din Cordun.
Teroarea sub care traieste aceasta familie este greu de imaginat.
O romanca a facut nunta cu un indian
Mariana l-a cunoscut in urma cu zece ani pe actualul ei sot.
Shahala Majumder lucra, pe atunci, la o firma din Bucuresti.
Diferenta de religie si de civilizatie nu i-a impiedicat pe cei doi sa-si
intemeieze o familie, chiar daca, la inceput, tinara nu avea
incredere intr-o persoana straina. „Eram in Bucuresti. Ne-am
intilnit si ne-am placut imediat. Chiar daca, la inceput, nu prea am
vrut, dupa ce l-am cunoscut si mi-am dat seama ca este un om
deosebit, am acceptat sa-i dau o sansa si, apoi, sa ma casatoresc
cu el”, ne marturiseste Mariana Majumder. La putin timp, cei doi
indragostiti si-au unit destinele in fata ofiterului starii civile. Nunta a
avut loc in Roman, unde cei doi soti locuiau. Bucuria lor a fost cu
atit mai mre cu cit Mariana a adus pe lume un baietel, Alamin
Marius.
Dorinta lui Shahala de a investi in tara noastra i-a determinat sa se
mute in Cordun, unde barbatul dorea sa-si deschida o mica
afacere. „Sotul meu a terminat Facultatea de Management din
Bangladesh. In urma cu un an, am cumparat o casa in Cordun.
Vroiam sa deschidem aici un magazin, dar oamenii sint prea
saraci si am abandonat afacerea. De atunci, am avut numai
necazuri”, povesteste, cu tristete si dezamagire, Mariana.
Copiii faceau ca indienii
Alamin, care a implinit 11 ani, a mers la scoala din Cordun.
Primele zile au fost cele mai dificile pentru baiat. Faptul ca el era
nascut dintr-un tata indian i-a adus numeroase neplaceri. Colegii
de la scoala rideau tot timpul de el. „La inceput mi-a fost greu.
Copiii, cind ma vedeau, incepeau sa danseze ca indienii si sa
strige tot timpul dupa mine”, isi aminteste Alamin. Cu timpul, copiii
s-au obisnuit si au inceput sa-l trateze pe baiat ca pe un copil
normal. „Doamna directoare a scolii a fost foarte draguta. A vorbit
cu copiii si, dupa aceea, ei nu au mai ris de Alamin. In schimb,
vecinii de pe strada il fugareau cu pietrele pina la poarta”, ne
spune Mariana.
Acum, baiatul a reusit sa-si faca prieteni si sa se integreze in
comunitate. Mai greu este pentru parintii sai. Mariana povesteste
ca, de cind s-a mutat in Cordun, nu a avut decit necazuri. „Toate
femeile de pe strada se poarta foarte urit cu mine si cu sotul meu.
La inceput, cind mergeam la fintina sa iau apa, vecinele incepeau
sa strige: «Fa, vezi ca vine!». In alte localitati unde am fost,
oamenii se purtau frumos cu noi si ne salutau. Femeile de aici ne
fac in toate felurile si vorbesc cu mine cu «fa». Ba, mai mult, cind
i-a murit sotul uneia dintre femei, aceasta m-a acuzat ca eu i-am
intrat in casa si i-am omorit barbatul. Cum sa fac eu asa ceva?”, se
intreaba, neputincioasa in fata rautatii oamenilor, Mariana.
Vecinii nu vor sa-i lase sa se lege la stilpul de lumina
De un an de zile, de cind s-a mutat in Cordun, familia Majumder
nu are lumina. Si asta deoarece vecinii nu le permit sa se branseze
la stilpul din strada. Chiar daca si cei de la Electrica au incercat
sa-i convinga pe sateni sa le dea voie sa se lege la stilp, totul a
fost in zadar. Cablul de la stilp trece pe deasupra curtii unei
vecine, care nu vrea ca familia Majumder sa aiba lumina. Din
pacate, Electrica este neputincioasa in astfel de situatii, neavind
puterea de a-i obliga pe oameni sa faca un lucru omenesc si sa le
permita vecinilor sa se branseze. „Femeile de pe aici nu vor sa
avem lumina in casa. Cind au venit cei de la Electrica si au intrat
in curte, toate vecinele au intrat si ele si au inceput sa arunce cu
pietre in mine. M-au facut in toate felurile si tot nu mi-au dat voie
sa ma leg la stilp”, spune, cu miinile tremurind de oboseala,
Mariana. Singura solutie de avea lumina in casa este ca familia
Mjumder sa-si faca un stilp in fata portii si sa-si traga cablul in
casa. Pentru ca aceasta investitie poate ajunge si la valoarea de
17 milioane de lei, ei au renuntat.
„Asta se cheama rasism!”
Mariana si Shahala s-au saturat sa fie umiliti si necajiti de vecini. Ei
nu inteleg de ce oamenii se poarta asa. „Acum citva timp, a vrut
cineva sa cumpere casa, dar eu am zis sa nu o vindem. Este vina
mea! Trebuia sa-mi ascult sotul si sa plecam de aici. Am ramas si
numai necazuri am!”, marturiseste Mariana. Ea spune ca nicaieri in
tara nu a vazut o asemenea rautate. „In Bucuresti avem foarte
multi prieteni. Aici sint doar citiva oameni cu care ne intelegem.
Vecinii ne urasc. Pentru ca eu m-am casatorit cu o persoana din
Bangladesh, toata lumea striga dupa mine si ma face «tiganca».
Asta se cheama rasism! Nici in cartierele de tigani lumea nu este
atit de rea”, mai spune Mariana.
Multora poate ni se pare ireala aceasta poveste, dar, pentru
familia Majumder povestea vietii lor a devenit un episod din filmele
de groaza, unde eroii se lupta cu fortele raului. Totusi, daca
majoritatea filmelor au un final fericit, iar binele invinge
intodeauna, singura speranta a Marianei si a lui Shahala de a
supravietui in „jungla” a ramas Dumnezeu. Ei nu isi doresc altceva
decit sa duca o viata fericita si sa ii asigure fiului lor, Alamin, o
copilarie fericita. (Claudia MATEI)