Fostul deputat PSD Iulian Tocu, cercetat de PNA

joi, 12 mai 2005, 23:00
3 MIN
 Fostul deputat PSD Iulian Tocu, cercetat de PNA

Fostul deputat PSD de Neamt Iulian Tocu este cercetat in acest
moment de catre procurorii PNA, intr-un dosar penal instrumentat
de politistii din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Neamt.
Cercetarile efectuate de catre procurorii Parchetului National
Anticoruptie vizeaza modul in care a fost privatizata SC Comat
Piatra Neamt si modul in care s-au respectat prevederile
contractului de privatizare. Alaturi de fostul deputat PSD, in
dosarul ajuns pe masa procurorilor PNA mai sint cercetate si alte
noua persoane, suspectate ca au comis fapte de coruptie, fapte ce
intra sub incidenta Legii 78/2000.
Comat, devalizata de Iulian Tocu?
Cercetarile cu privire la modul in care s-a privatizat SC Comat SA
au fost demarate, in urma cu mai multe saptamini, de catre politistii
din cadrul IPJ Neamt. Dupa ce au adunat mai multe informatii si
documente cu privire la situatia firmei pietrene, in data de 3 mai a
acestui an, Politia Neamt si-a declinat competenta cu privire la
cercetarile in dosarul Comat catre Parchetul National Anticoruptie.
In acest caz, conform informatiilor furnizate de catre politistii
nemteni, sint cercetate nu mai putin de zece persoane, printre
care se afla si fostul deputat PSD de Neamt, Iulian Tocu. Cele
zece persoane sint cercetate sub aspectul comiterii infractiunilor
de inselaciune, abuz in serviciu, fals, evaziune fiscala si comiterea
unor fapte de coruptie ce intra sub incidenta Legii 78/2000. Printre
persoanele aflate in vizorul anchetatorilor, in afara lui Iulian Tocu,
se mai afla si unchiul acestuia Dumitru Preotu, directorul
Comcereal Piatra Neamt, si Maricica Stanescu, administratorul SC
Infobussines Piatra Neamt, firme ce apartin fostului parlamentar
de Neamt.
Cercetarile in cazul Comat Piatra Neamt vizeaza modul in care a
fost achizitionat pachetul majoritar de actiuni al acestei firme,
modul in care s-au respectat clauzele contractului de privatizare,
cit si activitatea post-privatizare a acestei societati comerciale,
existind citeva indicii cu privire la faptul ca, prin modul in care a
fost privatizata firma pietreana, statul roman, prin intermediul
APAPS, a fost pagubit cu citeva miliarde de lei.
In dosarul Comat, fostul deputat PSD Iulian Tocu este suspectat
ca, folosindu-se de calitatea sa de deputat in Parlamentul
Romaniei, a obtinut foloase necuvenite, a exercitat operatiuni
financiare incompatibile cu functia detinuta si ca ar fi contribuit la
devalizarea activelor SC Comat. Iulian Tocu este cercetat sub
aspectul comiterii infractiunii de complicitate la inselaciune,
conform articolului 215 din Codul Penal al Romaniei, si pentru
comiterea unor fapte ce intra sub incidenta articolului 12, litera a,
articolul 13 si articolul 17, litera b, din Legea 78/2000.
Reactii la dosarul Comat
Asocierea numelui sau cu o cercetare penala l-a surprins pe omul
de afaceri si fost parlamentar PSD de Neamt Iulian Tocu: „Nu am
cunostinta despre constituirea unui astfel de dosar si evident ca nu
imi este placut sa fiu anuntat de presa despre acest fapt. Sint total
impotriva unei astfel de proceduri, dar, in cazul in care voi fi
chemat pentru audieri la PNA, merg cu inima deschisa, deoarece
nu sint implicat in astfel de lucruri. Pot sa apreciez ca ar putea fi o
manevra politica, conform ultimei directive: «nici un PSD-ist fara
dosar»”.
In calitatea sa de presedinte al PSD Neamt, Dan Constantin este
solidar cu fostul parlamentar si coleg de partid. „Am incredere ca
functioneaza prezumptia de nevinovatie. Nu cred sa fie implicat in
mod defectuos sau oneros in aceasta privatizare. Intimplator sau
nu, sint comandate controale la oameni sau firme care au legatura
cu PSD, poate si pentru ca, in cazul primarilor – de exemplu – in
Neamt sint patru primari PNL, opt primari PD si 58 de primari ai
PSD, la primii – in numar mai mic – nefiind facute controale, din
cite stiu eu. Cit priveste transferul de imagine de la un membru
PSD asupra intregului, evident ca orice problema a unei persoane
care are legatura cu PSD ne poate afecta. Statutul nostru prevede
ca se poate suspenda sau poate fi suspendat un membru PSD pe
perioada efecturarii cercetarilor, si doar in cazul in care este o
hotarire definitiva si irevocabila avem obligatia de a-i cere
persoanei in cauza sa paraseasca partidul. In orice situatie, pina la
o hotarire a Justitiei, se bucura de sprijinul nostru”, a declarat Dan
Constantin. (Z.R.)

Comentarii