MAMA IN PRIMA LUNA DE SCOALA

Subtitlu

marți, 20 iunie 2006, 17:45
2 MIN
 MAMA IN PRIMA LUNA DE SCOALA

Consilierii din cadrul Directiei de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului (DASPC) Neamt au fost sesizati, in luna mai, despre un caz deosebit, al carui principal subiect este o tinara in virsta de 16 ani, eleva a unui liceu din Roman. „Conform sesizarii scrise primite, in urma unui divort, instanta a decis ca doi copii dintr-o familie sa treaca in ingrijirea tatalui. Astfel, barbatul a ajuns sa se ocupe de educatia a doua eleve, in virsta de 12 si, respectiv, 16 ani. Speriata de situatia celor doua adolescente, mama acestora, C.G., din Roman, si-a reclamat fostul sot, solicitind decaderea acestuia din drepturile parintesti. Mama celor doua tinere a precizat ca fiica mai mare este insarcinata, desi este abia eleva in clasa a noua. Femeia a mai precizat ca fostul ei sot este un om foarte violent si un consumator inrait de bauturi alcoolice si ca acesta locuieste impreuna cu o concubina de etnie rroma”, a declarat Eugen Simion, consilier in cadrul DASPC Neamt.
Vinerea trecuta, consilierii DASPC s-au deplasat la Roman, pentru a verifica reclamatia mamei celor doua fete. Fiica cea mare, eleva, acum, in clasa a X-a la un liceu din Roman, va deveni mama in prima luna de scoala. Adolescenta intentioneaza sa se casatoreasca cu prietenul ei, alaturi de care este de trei ani, iar parintii celor doi adolescenti au declarat ca ii vor sprijini material si moral atit pe acestia, cit si pe micutul ce va urma sa se nasca in septembrie. „Fiica mai mare a terminat clasa a noua cu bine. Acum, ea este insarcinata in luna a sasea, deci va naste in luna septembrie. Atit ea, cit si prietenul sau, in virsta de 20 de ani, isi doresc foarte mult acest copil. Cei doi sint impreuna de trei ani si se inteleg foarte bine. Parintii baiatului lucreaza in Italia, insa s-au intors acum, temporar, acasa, si s-au pus de acord cu parintii viitoarei mamici, declarind ca, dupa ce fata va da nastere pruncului, ea va putea pleca, impreuna cu prietenul sau si cu micutul, in Italia. Cei doi tineri se vor casatori”, a declarat Eugen Simion.
DASPC Neamt va continua monitorizarea acestui caz timp de citeva luni, pentru a observa daca toate cele stabilite in urma discutiilor cu cei doi viitori parinti si cu familiile acestora se vor indeplini. Reprezentantii DASPC au mai precizat ca atit colegii, cit si profesorii tinerei, sint intelegatori in ceea ce priveste situatia acesteia si ii ofera elevei in virsta de 16 ani si jumatate tot sprijinul de care aceasta are nevoie acum.

Comentarii