Navetisti in Statele Unite

joi, 22 iunie 2006, 22:00
3 MIN
 Navetisti in Statele Unite

Familia Danaila s-a dedicat unor afaceri profitabile si ecologice. Valentin si Iuliana Danaila si-au dorit ca lucrurile statornice si frumoase ale vietii sa poarte amprenta lor. Au ales ca fetita lor, Iuliana, sa faca studiile in Statele Unite, fiind, acum, designer vestimentar in SUA si proprietar al unei case de moda. Sotia fiind alaturi de fiica, a folosit timpul urmind cursurile unei scoli de afaceri. Valentin Danaila a facut politica, a fost ales presedinte al Organizatiei Roman a PSD, a avut cel mai lung mandat de subprefect al Prefecturii Neamt si s-a dedicat afacerilor. Pina aici pare povestea unei familii fericite, a unor oameni pentru care performanta este tinta oricarui proiect. O poveste despre succesul american, dar traita de romani din Roman. A fost dorinta de a fi cetateni americani si s-a implinit prin succesul la Loteria Vizelor. Nici un obstacol ulterior, decit dragostea de tara, simbolizata prin tricolorul care flutura pe domeniul lor si legaturile de suflet cu locurile in care s-au format. Cum sa te desprinzi de un loc mirific ca in „Nada Florilor”? Un iaz urias imbracat in salcii pletoase si incarcat cu nuferi galbeni. A fost o ambitie a lui Valentin Danaila. „Am visat la aceasta investitie ani de zile, dar a trebuit sa lupt cu prejudecatile, sa-mi fac calcule si proiecte. Acum, zilnic vin aici iubitori de natura, de frumos si patimasi pescari din citeva judete vecine. Am ales linga Siret o zona selenara, in care, printre bolovani si ciulini, rareori crestea iarba. Cred ca dragostea familiei pentru frumos, natural si curat a facut posibila implinirea acestui vis”, marturiseste, dupa ani de munca, Valentin Danaila.

Mergind de citeva ori pe an in Statele Unite, unde, alaturi de fete, a absorbit ca burete informatii si idei, Valentin Danaila a gasit modelul unui restaurant care sa-i intregeasca visul. „Este o altfel de casa a noastra. Doar ca mult mai spatioasa si la dispozitia unor oaspeti constanti. Am fost atenti la orice detaliu de amenajare, de la flori, spatii verzi, vitralii, tablouri, pina la dotare si meniu, ca pentru prieteni care ne trec pragul”, descrie Valentin Danaila afacerea sa. La iesirea din Roman, din cartierul Balcescu spre Vaslui, o oaza de verdeata este usor de remarcat. „E greu – mai ales dupa ce ti se confirma in strainatate ca ai facut o alegere corecta si iti doresti sa traiesti cit mai frumos si intr-un mediu cit mai curat – sa accepti ca la tine acasa nu se poate. Nu sintem blazati si in mod onest gasim de cuviinta sa nu raminem indiferenti. Vrem sa nu mai fie mizerie, drumuri cu gropi, chioscuri peste tot, delasare si violente. Daca din banii nostri, din buget, se fac in mod corect investitii si cheltuieli, romascanii vor avea un exemplu, un imbold care le va schimba si atitudinea, stilul de viata. Optiunea noastra este sustinuta de argumentele fiicei noastre, care, de departe, dupa atitia ani, citind «Ziarul de Roman» pe internet, insista pentru indreptarea lucrurilor si prin vointa si aportul nostru”, marturisesc sotii Danaila. De altfel, dupa ani de naveta in Statele Unite, Valentin si Iuliana Danaila considera ca rostul lor e aici, acasa, unde pot sa schimbe lucrurile alaturi de noi, asa cum le cere fiica lor. „Vreau sa vin acasa in Roman, sa traiesc intr-un mediu sanatos, sa ma bucur de frumusetea naturii si a oamenilor si sa construim impreuna un altfel de viitor”.

Comentarii