Profesoara Silvia Ciocan, o viata daruita scolii

In timp ce vorbea, am putut sa observam ca distinctia si eleganta n-au parasit-o odata ce s-a desprins de mediul scolar.
Cu o dispozitie sufleteasca de plenitudine, a inceput sa reinvie, cu amanunte pitoresti, amintiri legate de copilaria petrecuta la Radauti. A fost foarte atrasa de joaca „de-a invatatoarea”, fiind mult timp dascalul papusilor ei, fara sa stie ca, peste timp, indrazneala inocenta de atunci se va transforma in reflectie matura. Dupa terminarea facultatii, timp de 10 ani, a lucrat la Scoala Miron Costin. Acolo si-a inceput ucenicia in ale spiritului, acolo au fost primii sai elevi, colegi si rezultate. Deseori, pe drumul spre casa se gindea: „Cum e sa lucrezi la o scoala in oras, la doi pasi de casa ta?” Pe acelasi drum, un vis isi facea loc in gindurile profesoarei, care a inceput sa creasca o data cu zidurile scolii ce se inalta in centrul orasului. Intotdeauna, cind a indraznit sa spere ceva si-a pus speranta in Dumnezeu. Iar El a ajutat-o. Sansa i-a suris in 1986, cind, ca urmare a restringerii de activitate de la Scoala Miron Costin, profesoara Silvia Ciocan a devenit titulara Scolii nr. 5. „Auzeam soneria scolii de acasa si nu credeam ca e real. Visul mi se implinise”, isi aminteste profesoara.
Relatia profesoarei cu „materialul” pe care l-a modelat a fost una constructiva. A simtit framintarea sufletului copiilor stapinit de dorinta de a afla lucruri noi, iar ei, copiii, s-au intrecut in zel si perspicacitate. A intrat deseori in cimpul observatiei copiilor care intrau in gimnaziu, fiind supusa unei adinci analize. Ferma, hotarita in luarea deciziilor, a fost considerata un dascal autoritar, autoritate rasplatita, in timp, cu adeziuni si afinitati.
In semn premergator de ramas bun scolii, profesoara Ciocan a „scos” un produs bun, elevii clasei a VIII-a A, carora le-a fost si dascal si diriginte. „Anul acesta, 24 de elevi din cei 30 ai clasei au avut medii de peste 9, iar doi au obtinut media 10, Stefania Mihaela Farcas si Alexandru Marian Ghiuta, elev care a terminat fiecare an scolar cu media 10”, a spus profesoara Silvia Ciocan. Stralucirea pe care a inteles sa o dea scolii si elevilor sai i-a fost rasplatita prin rezultate de exceptie ale copiilor ei. Acestia s-au detasat valoric in competitii scolare, in diverse activitati scolare (lectii deschise, concursuri), activitati extrascolare. Stilul simplu de transmitere directa a mesajului, prin exercitiul gindirii, a fost metoda pe care profesoara Ciocan a folosit-o pentru a-i introduce in intimitatea obiectului pe care l-a predat.
La ceas de aduceri-aminte, povesteste cu melancolica bucurie de o patanie din primul an de liceu. Profesoara sa de fizica, o tinara cu „parul lung si ondulat, cu fusta neagra, plisata si bluza de culoare roz”, preda cu un calm pe care, se pare, o caracteriza. Ca orice copil prins in plasa neatentiei, eleva Silvia deseneaza pe un petec de hirtie portretul dascalului ei. Aceasta nu doar ca s-a recunoscut in desen, dar a aflat ca purta si o porecla – „Moaca”. Nu a dojenit-o pe Silvia, dar i-a spus: „Nu-ti doresc decit sa ajungi profesoara, iar elevii sa procedeze asa cum ai facut tu”. Se pare ca anatema profesoarei de fizica s-a prins de Silvia, pentru ca, in Scoala Miron Costin, unde a ajuns sa predea, unul dintre elevi a facut un gest asemanator, aducind, la sectiunea „caricaturi” a gazetei de perete a scolii, portretul profesoarei Silvia Ciocan.
Sintem impresionati de setea frenetica de viata a profesoarei Silvia Ciocan, de dorinta de a se bucura de tot si de toate. Obstacolele au indirjit-o si nu a vrut niciodata sa alunece pe panta lamentarilor. Sint sarace cuvintele noastre pentru a descrie un dascal, iar noi prea mici in fata unui om caruia i-a fost harazit sa lumineze mintea atitor generatii.