Se vorbeste de schimbarea prefectului Paduraru

joi, 26 iulie 2007, 00:57
3 MIN
 Se vorbeste de schimbarea prefectului Paduraru

Zvonurile clatina scaunul prefectului interimar, Nicusor Paduraru. Conducerea Prefecturii Iasi este pusa sub semnul intrebarii, la nici un an de la numirea unui interimar. Ieri, au existat voci care au sustinut ca Paduraru va fi schimbat din functie in sedinta de Guvern. Zvonul a fost negat de prefectul interimar care a afirmat ca, probabil, face o treaba prea buna la virful institutiei si de aceea se doreste inlocuirea sa. „Ceea ce se vehiculeaza nu este confirmat, este o speculatie, cred eu, de imagine. Eu as pune-o pe marginea faptului ca se doreste diminuarea autoritatii institutiei, pentru ca rezultatele noastre sint bune. Probabil ca lumea administrativa are si conotatii de alta factura si nu place sa se simta ca exista cineva care da ordine la toate institutiile deconcentrate si care impune respect fata de cetatean", a spus Paduraru, fara a dori sa precizeze cine ar fi interesat sa lanseze asemenea zvonuri.

Prefectul interimar, fostul lider al grupului PNL din cadrul Consiliului Judetean, a spus ca nimeni nu ocupa o viata intreaga o functie si ca va veni o vreme cind va trebui sa plece. „Pe nimeni nu l-a nascut mama lui cu o anumita functie, ci l-a nascut ca om si evident va veni o zi in care altcineva va prelua destinele judetului. Am acasa o fotografie cu un magar pe care o sa o fac cadou cind termin mandatul celor care merita", a afirmat Paduraru. Zvonurile au fost infirmate si de reprezentantii Guvernulu, care au precizat ca nu s-a discutat in cadrul sedintei de ieri situatia de la virful Prefecturii Iasi. „Sedinta de Guvern a avut loc si nu s-a discutat despre nici un prefect de Iasi. Deciziile de acest fel, de a schimba un prefect, nu se iau pe vorbe si nu mai au un caracter politic, ele fiind strict administrative", a precizat secretarul de stat responsabil de relatia cu prefecturile, Victor Paul Dobre. Totodata, liderul PNL Iasi, deputatul Relu Fenechiu, cel care a jucat un rol important la numirea lui Paduraru in aceasta functie, a precizat ca totul nu este decit un zvon. „Eu va spun ca e un zvon. Azi dimineata (n.r. – ieri) se spunea ca in sedinta de Guvern de astazi (n.r. – ieri) se va produce schimbarea, fapt care nu s-a adeverit. Singurul lucru real este ca la un moment dat va trebui sa se organizeze un concurs pentru aceasta functie, dar nu stiu cind va avea loc", a afirmat Fenechiu. Pina acum nu a fost anuntata o data pentru organizarea concursului pentru ocuparea definitiva a postului. Schimbarea lui Paduraru ar putea avea loc odata cu organizarea concursului daca un alt candidat va obtine o nota mai buna. Prefectul interimar a afirmat ca, ipotetic, ar putea sa accepte o functie de prefect in alt judet, mai ales ca la inceputul saptaminii acesteia a finalizat cursurile organziate de Institutul National de Administratie si face parte din corpul inaltilor functionari publici. „Reforma administratiei inseamna ca inaltii functionari publici sa lucreze si in alta parte, inseamna ca preia atributiile de prefect in alt judet. Este un lucru firesc, toti prefectii l-au stiut de la inceput. Mie imi place ceea ce fac si ceea ce vreau sa impun, chiar daca, uneori, unora nu le convine", a spus Paduraru. Acesta a fost delegat in septembrie 2006, prin hotarire de Guvern, sa preia atributiile de prefect pina la solutionarea in justitie a cazului lui Radu Prisacaru, trimis in judecata sub acuzarea de luare de mita. Fost membru PNL, Paduraru si-a dat demisia din partid, functia pe care o ocupa in prezent fiind una apolitica.

Comentarii