Senatorul Carlan aduce acuze grave fara sa prezinte probe

Subtitlu

joi, 29 mai 2008, 23:20
6 MIN
 Senatorul Carlan aduce acuze grave fara sa prezinte probe

Asa cum promisese marti intr-o conferinta de presa, Dan Carlan a facut ieri publice numele celor doi candidati banuiti ca ar fi colaborat cu Securitatea. Potrivit senatorului, acestia ar fi social-democratii Gheorghe Nichita si Constantin Simirad, nominalizarile PSD pentru Primarie respectiv sefia CJ.

Carlan nu a produs insa nici o proba in plus, cerind practic sa fie crezut pe cuvint. "Nu discut despre dovezi. O sa-mi permiteti sa-mi protejez sursele, asa cum fac si ziaristii, altfel as intra in conflict cu legea. E treaba CNSAS sa faca aceste date publice, iar eu am facut o solicitare in acest sens inca din urma cu mai bine de o luna. Am lasat libertate totala institutiei sa lamureasca situatia si avea toate jucariile in mina sa vina cu un raspuns in timp util. Sa-mi spuna ca nu am dreptate", a declarat Carlan.

El a precizat ca inclusiv ieri-dimineata ar fi notificat CNSAS sa puna pe ordinea de zi a sedintei sesizarea sa privitoare la candidatii din Iasi, fapt care nu s-a intimplat. In consecinta, senatorul PD-L a emis ieri dupa-amiaza, imediat dupa finalul intilnirii Colegiului, un comunicat de presa in care reia acuzatiile privitoare la adresa celor doi candidati, presupusi a fi colaborat cu Securitatea. De aceasta data, impreuna cu numele "suspectilor".

Astfel, potrivit lui Carlan, actualul primar Gheorghe Nichita ar fi lucrat timp de doi ani ca informator al Securitatii, avind numele conspirativ "Mihai". Nichita ar fi avut angajament scris, cu note informative si cu state de plata prin care ar fi incasat banii pentru informatiile furnizate Securitatii. Ce sume a primit Nichita, in ce perioada si care au fost victimele notelor sale, sint intrebari la care democrat-liberalul a evitat orice raspuns, invocind protectia acelorasi surse.

Carlan a explicat insa de ce din punctul sau de vedere Nichita a primit in 2004 de la CNSAS o adeverinta de "buna purtare". El sustine ca dosarul privindu-l pe actualul primar ar fi fost ascuns la arhivele sigurantei nationale, trecind la Consiliu doar de la inceputul acestui an, in conformitate cu OUG nr. 24/2008. "Ce cauta la arhivele sigurantei nationale un dosar de informator amarit? Exact ce cauta si alte o suta de mii de dosare de informatori minori, majoritatea actuali oameni politici. Ani in sir dosarele acestor turnatori ordinari au fost tinute in mod intentionat la beci", crede Carlan.

Simirad ar fi fost rechemat in tara din cauza NATO

Constantin Simirad este cel de-al doilea candidat trecut pe "lista neagra" a lui Carlan. Si in acest caz, senatorul afirma ca informatiile sale sint "certe 100%", dar refuza sa aduca dovezi clare. Simirad, spune democrat-liberalul, ar figura intr-un dosar de retea al fostei Securitati, fiind custode al unei case conspirative.

"Nu pot sa va spun unde era casa. Stiu insa ca existau retele de 10 informatori care dispuneau de trei case conspirative in care acestia se intilneau. Custodele era cel care avea grija de casa respectiva, fara ca acest lucru sa insemne neaparat ca era casa lui. Putea fi o simpla locatie", a detaliat Carlan.

Ajutorul acordat politiei politice l-ar fi costat scump insa pe fostul primar. "In anul 2006, Simirad a fost comunicat autoritatilor romane, de catre autoritatile SUA, pe lista diplomatilor carora li se interzice dreptul de acces la informatii clasificate NATO. Ca urmare a acestei cerinte NATO, in acelasi an, Ministerul Afacerilor Externe a initiat rechemarea de la post a ambasadorului in Cuba, inainte de incheierea mandatului", sustine Carlan despre principalul sau contracandidat la sefia CJ.

CNSAS face verificari suplimentare

La citeva minute dupa ce Dan Carlan a facut publice numele celor doi, CNSAS a emis un comunicat de presa. In document, Consiliul anunta ca a luat cunostinta de solicitarea senatorului privind analizarea dosarelor celor 5 candidati. Interesant insa, comunicatul confirma partial stirea NewsIn de marti, in care surse din Colegiu declarau ca in privinta dosarului lui Nichita s-au solicitat verificari suplimentare. "CNSAS informeaza ca se intreprind in continuare verificari suplimentare pentru o persoana. Acestea vor fi comunicate de indata ce se vor finaliza", se arata in comunicat.

In adresa institutiei se precizeaza ca pentru persoanele care au primit anterior decizii emise de CNSAS, actele si lucrarile efectuate deja, altele decit cele supuse reexaminarii, ramin valabile. Cu alte cuvinte, adeverintele de buna purtare emise anterior isi produc in continuare efectele. "Ultima precizare din comunicatul CNSAS n-are nici o logica pentru ca solicitarea mea viza tocmai reexaminarea dosarelor", a spus Carlan. Acesta a reiterat ca va ataca in contencios administrativ validarea mandatului oricaruia dintre cei doi, in cazul in care vreunul dintre ei ar cistiga alegerile.

In privinta unei eventuale plingeri penale, Carlan a fost mult mai impaciuitor. "Sint convins ca institutiile statului sint suficient de inteligente sa se sesizeze. Eu nu vreau sa-i fac rau lui Simirad pentru ca e un om batrin. Nu sint acum pregatit sa va dau un raspuns daca voi face sau nu plingere penala", a conchis liderul PD-L Iasi.

Simirad: "In 2000, spuneau ca sint agent KGB"

Social-democratii au anuntat ca intentioneaza sa-l actioneze in instanta pe senatorul PDL Carlan. Candidatul PSD la sefia Consiliului Judetean, Constantin Simirad, sustine ca nu este prima campanie electorala in care i se aduc tot felul de acuzatii.

"Carlan nu prezinta nici un document. Mizeaza doar pe zvonuri. Crede ca efectul acestor declaratii va fi devastator, dar nu va fi asa. In 1992 se spunea ca, daca reusesc la alegeri, voi inrola iesenii si ii voi duce la razboi in Transnistria. Apoi s-a spus ca, daca reusesc, voi vinde Transilvania Ungariei. Nu am reusit sa gasesc cumparatori. In 2000 eram agent al KGB, cu numele de cod Astronomul. Urma sa iau Moldova si sa o unesc cu Basarabia. Oamenii politici nu au progresat deloc in lupta electorala. Profita acum de imunitatea de parlamentar si arunca zvonuri", a spus Simirad.

El a subliniat ca a fost cercetat de catre CNSAS la solicitarea Ministerului de Externe. Atunci, la inceputul lui 2007, Simirad sustine ca a primit o decizie conform careia nu a facut politie politica. Carlan este probabil arhivar la CNSAS. Nu stiu de unde afla el mai multe. Sint elucubratii care ii fac sa rida si pe copiii de clasa I. Spune tot felul de nazdravenii, fara nici un document. Daca aude un om de la Securitate, ar ride. Nu as fi dat casa conspirativa inapoi. Atunci stateam la bloc. De cind are Carlan atributiile CNSAS? M-am intors in tara mai repede pentru ca am vrut sa candidez la europarlamentare. Nu m-as fi aruncat la Parlamentul European daca aveam o buba. Eu nici membru de partid nu am fost", a completat Simirad.

Candidatul PSD a comentat si detaliile oferite de Carlan cu privire la presupusul sau dosar de retea. "Spune multe elucubratii ca sa dea o nota de credibilitate. Carlan este disperat. Lumea e satula de oameni care lanseaza zvonuri cu doar citeva zile inainte de alegeri. Eu il voi da in judecata si o sa ii iau indemnizatia de parlamentar, desi sper sa nu mai fie. I-am mai luat o data 6.000 lei, toata indemnizatia lui de consilier local", a afirmat Simirad.

"Primarul nu a facut politie politica"

Al doilea social-democrat vizat de senatorul democrat liberal nu a raspuns ieri la telefon. Aseara, in jurul orei 20, biroul de presa al PSD a emis un comunicat care precizeaza pozitia actualului primar Gheorghe Nichita. Astfel, biroul de presa al PSD a anuntat ca Nichita il va actiona in judecata pe Carlan pentru afirmatii calomnioase.

"Declaratiile candidatului Dan Carlan cu privire la asa-zisa colaborare a primarului Gheorghe Nichita cu fosta Securitate sint minciuni, trucuri electorale, afirmatii iresponsabile si calomnioase. Data fiind binecunoscuta lipsa de moralitate a candidatului Carlan, acesta nu ezita sa apeleze la cele mai abjecte mijloace care, in logica sa strimba, i-ar putea aduce avantaje electorale", se arata in comunicatul PSD.

Social-democratii sustin ca declaratiile parlamentarului au aparut in urma sondajelor aparute in ultima saptamina, in care candidatii PSD sint pe primele locuri in preferintele electoratului. "Primarul Nichita declara categoric si cu toata raspunderea ca nu a facut politie politica si nu a fost informator al Securitatii. Nu exista nici o pozitie oficiala a CNSAS in ceea ce il priveste, desi a cerut acest lucru inca de acum doi ani", se mai arata in comunicatul trimis de PSD.

Comentarii