Simirad a devenit candidatul PSD la conducerea CJ

Subtitlu

sâmbătă, 29 martie 2008, 02:22
4 MIN
 Simirad a devenit candidatul PSD la conducerea CJ

Decizia, spun liderii organizatiei, a fost una politica, sprijinindu-se pe plusul de notorietate in judet al fostului primar, in detrimentul lui Lucian Flaiser. 

"A fost o judecata rationala, si nu bazata pe sentimente. Principiul a fost stabilit la nivel central: va candida cel care sta mai bine in sondaje, al doilea urmind sa primeasca o sustinere consistenta din partea partidului pentru Parlament", a declarat seful PSD Iasi, Gheorghe Nichita. Actualul primar a facut apel la unitate in partid, evitind sa comenteze care a fost reactia lui Flaiser la aflarea deciziei.

Nichita: "Luati ca exemplu pe Marian Oprisan"

Nichita a precizat insa ca principalul „vinovat" pentru hotarirea de ieri este chiar actualul presedinte al CJ, care nu a stiut sa devina cunoscut in teritoriu. „Acum doi ani i-am spus lui Flaiser sa se gindeasca serios la o noua candidatura si sa inceapa inca de atunci campania. Mi-a raspuns ca se mai gindeste", a povestit primarul.

Nichita i-a indicat lui Flaiser si ce modele ar fi trebuit sa urmeze, laudind doi sefi de CJ din tara, etichetati de presa drept „baroni locali". „Luati ca exemplu pe Marian Oprisan, in Vrancea, sau pe Constantin Contac la Botosani. In ciuda celor spuse despre ei, sint oameni care au stiut sa se faca recunoscuti in judetele lor", a explicat Nichita.

Flaiser: "Un aranjament intre Nichita si Simirad"

"In mod clar am fost sabotat. Este un aranjament intre Nichita si Simirad. Constat ca in PSD astazi nu mai este apreciata munca, ci doar simpatiile", a comentat Lucian Flaiser decizia partidului. Seful CJ a declarat ca nu exclude nici varianta candidaturii sale la Primarie, ca raspuns la „nedreptatea" care i s-a facut.

El a confirmat si faptul ca, in contrapartida, i s-a propus, in cadrul filialei partidului, sa candideze la un fotoliu de parlamentar. De asemenea, Flaiser a contestat sondajul intern al PSD care l-ar fi dat pe Simirad favorit pentru sefia CJ, spunind ca a fost „masluit".

Simirad: "Ca edil, am demonstrat ca stiu sa administrez saracia"

Constantin Simirad a primit in schimb cu optimism decizia Comitetului Executiv. „De cind ma stiu nu am picat nici un examen. N-as vrea ca tocmai la batrinete sa am o astfel de experienta. Regret prin ce trece acum fostul meu coleg de liceu, Flaiser. Sper sa nu-l marcheze momentul si sa ramina loc de buna ziua intre noi", a declarat fostul ambasador in Cuba.

Simirad spune ca se bazeaza pe experienta acumulata ca primar al Iasului pentru a dobindi scaunul de la Casa Patrata. „Ca edil, am demonstrat ca stiu sa administrez saracia. De asemenea, mi-am facut multe relatii in lume care-mi pot fi de ajutor. Din pacate, nu voi mai putea calatori la fel de mult ca atunci cind eram primar", a afirmat Simirad.

Carlan: "Dupa doua infringeri, e o sansa nesperata care mi se ofera"

Vestea desemnarii lui Simirad drept candidat al PSD la sefia CJ a fost primita cu oarecare detasare de liderii PD-L si PNL. Candidatul PD-L pentru Casa Patrata, Dan Carlan, s-a declarat chiar bucuros ca „istoria" ii ofera sansa sa-l bata „in sfirsit" pe Simirad.

„Va fi a treia confuntare cu domnul Simirad, dupa cele doua infringeri de la Primarie. Este o sansa nesperata care mi se ofera. Se crease un mit in privinta mea, a celui care candideaza si pierde mereu in fata lui Simirad. A treia oara va fi cu noroc pentru mine", a spus senatorul.

Liderul PD-L Iasi a precizat insa ca-l compatimeste pe fostul primar, care ar fi doar un instrument electoral al lui Gheorghe Nichita. „Din pacate pentru Simirad, el este doar un mare sacrificiu pe altarul lui Nichita. Decizia a fost luata exclusiv pentru ca Simirad sa-i fie de ajutor lui Nichita in campania pentru Primarie", sustine Carlan.

Fenechiu: "Parca mi-as dori sa ajunga cei doi sa conduca Iasul… Sint masochist, nu?"

Liderul PNL Iasi, Relu Fenechiu, a catalogat drept „dezastruoasa" vestea desemnarii lui Simirad candidat PSD pentru sefia CJ. „Eu consider ca un partid, atunci cind vine in fata electoratului cu un tandem Nichita – Simirad, isi taie singur craca de sub picioare", a opinat liberalul.

„Nu se va intimpla niciodata, dar parca mi-as dori sa ajunga cei doi sa conduca Iasul, sa se convinga iesenii ce inseamna o adevarata administratie PSD. Sint masochist, nu?", a glumit Fenechiu.

El a tinut de asemenea sa nege zvonul potrivit caruia Flaiser ar fi fost curtat sa devina candidatul PNL la sefia CJ. „Eu personal m-am vazut cu el, o data sau de doua ori, in ultimele luni. Nu vad cine altcineva din partid in afara de mine putea sa-i faca o asemenea propunere", a precizat liberalul.

Flaiser a tacut in timpul sedintei

Potrivit unor surse din PSD, decizia Comitetului Executiv de ieri a fost luata cu trei voturi impotriva, din cei 34 prezenti, printre acestea si cel al lui Iovu Brezuleanu, actual vicepresedinte al CJ Iasi. Lucian Flaiser a tacut pe tot parcursul sedintei.

Dupa incheierea votului, seful CJ a iesit nervos din sediul PSD, refuzind orice discutie cu presa. Desi invitat, senatorul Ion Solcanu nu a participat la CEX Iasi. „N-aveam cum sa ajung, pentru ca aveam treaba la Bucuresti", s-a scuzat senatorul PSD.

Comentarii