Bilciul falticenean implineste 186 de ani

Pentru falticeneanul anului 2000, bilciul anual organizat in luna iulie in preajma sarbatorii Sfintului Ilie este o perioada in care se poate intilni cu prietenii intr-un cadru destins, in umbra problemelor cotidiene. Cei mai cistigati in aceste momente sint, pe linga ambulantii intilniti la fiecare pas, copiii. Parintii le cumpara vata pe bat, fluierase, hopa – mitica, mingi cu rumegus si elastic, piepteni, ochelari de soare si margele, jucarii gonflabile. Toate interdictiile din timpul anului se uita acum in ceea ce-i priveste, pentru ca oricit de sarac ar fi falticeneanul, inima nu il lasa sa-i interzica odraslei sale bucuria de a pastra o mica amintire a vizitei in bilci. Putini sint insa cei care-si mai aduc aminte de ceea ce a reprezentat pentru vechiul Falticeni iarmarocul. La fel de putini sint si cei care stiu ca acum 186 de ani, ceea ce pentru populatia de acum reprezinta o simpla distractie, bilciul din Falticeni era unul din cele mai infloritoare in Orient si se bucura de o mare consideratie pe linga casele comerciale din Europa.
Pentru mijlocul secolului trecut, iarmarocul de la Falticeni a avut un loc insemnat nu numai in viata economica a tarii, ci si a continentului european, fiind unul din cele mai insemnate bilciuri ale Europei, dupa cel de la Leipzig.
In lupta pentru emancipare a tirgovetilor, iarmarocul falticenean a venit in sprijinul activitatilor economice din zona si a locuitorilor care simteau ca isi pierd rostul pe lume. Trei mosieri, logofatul Tudorache Ciurea, banul Stefan Basota si Tudor Mustata, pe rind au incercat prin procese ce au durat patruzeci de ani sa devina stapini ai tirgului Falticeni. In timpul acestor procese ajunse pentru a fi judecate de insusi domnitorul Scarlat voda Calimah, a fost emis un hrisov, la data de 10 septembrie 1814. Recunoasterea drepturilor asupra mosiei sale si a unei parti din tirg pentru Tudor Mustata a coincis cu noi reglementari privind darile datorate de tirgoveti si in final cu o noutate absoluta: "Deosebit hotarasc domnia mea ca sa se faca si patru adunari de iarmaroace pe an la acest tirg, la Sfintul Prooroc Ilie, 20 iulie, la Sfintul Dumitru, octomvrie 26, la Miezul Paresimii si la Sfintul Gheorghe, aprilie 23".
Ulterior, desi urmatorii domnitori au intarit asezarea iarmaroacelor – care isi aveau obirsia in cererile localnicilor – pina la urma a ramas un singur iarmaroc, cel de la 20 iulie, punctul central al vietii Falticeniului.
Cunoscut ca un al doilea Galati, "portul uscat al Moldovei", in repetate rinduri, ca urmare a veniturilor pe care le aduna, iarmarocul a fost incercat a fi mutat la frontiera nordica a Moldovei, la Mihaileni. Initiativa lui Mihail voda Sturdza a cazut in cele din urma din cauza opozitiei negustorilor. Carturarul moldovean G. Melidon aprecia in anul 1855 cu prilejul iarmarocului: "Un iarmaroc cel mai mare din ambele noastre principate romane, numit al Sf. Ilie si care tine in tot anul mai bine de 20 de zile, inlesneste tranzactiile comerciale ale negutitorilor de diferite natii cu Moldova. Iarmarocul acesta e unul din cele mai infloritoare in Orient, lumea alearga la el din cele mai departate locuri. Insemnatatea lui se bucura de o mare consideratie linga casele comerciale din Europa si toate actiile si daraverile cele mai insemnatoare nu poarta alta data sau alt termin decit iarmarocul Sf. Ilie. Afara de acestea, interesele materiale si morale sint necalculate si merg tot sporind. Asa, de exemplu, valoarea marfurilor creste succesiv in suma. Apoi iarmarocul infatiseaza o legatura principala a intereselor comerciale a tarii cu o mare din Europa centrala. Aici vin ele a se contopi in o generalitate ce face din Principate una din cele mai intii chestii de interese pentru Occident".
La 1841, oaia cu miel se vindea cu 1 leu
Mentionam ca in anul 1855, cu ocazia iarmarocului, s-a desfasurat pentru prima data comertul de librarie. Iarmarocul aducea cu sine o viata agitata, zgomotoasa, plina de contraste si o bogatie inselatoare. Nu numai proprietarii tirgului ci si bezmanarii (cei care in zilele noastre se ofera gazdele – n.r.) trageau foloase prin existenta iarmarocului. Negustorii straini dadeau bezmanarilor pentru citeva zile de tirg intre 150 si 200 de lei chirie.
Prin hrisovul emis la data de 29 martie 1826, stapinul tirgului primea de la negustorii straini cite 40 de bani pe toata taraba asezata cu marfa la ulita iar de la cei care veneau la zile de tirg obisnuite numai 20 de bani pe toata intinderea ce urmareau a o ocupa cu marfa lor.
In 1837 obstia orasului interesata sa rascumpere o parte din tirg ce apartinea spatarului Mihalache Cantacuzino a fixat obiectele care puteau fi supuse la plata de "poslina pentru inchipuirea capitalului necesar rascumpararii tirgului" in suma de 3.500 lei pe an. Interesant este de urmarit socoteala unui asemenea iarmaroc cum ar fi cel din 1841 antreprenor fiind Caminarul Ionita Grigoriu (Vasescu). In total 2941 lei pe urmatoarele taxe: 550 lei – pincu pe venitul trasurilor; 660 lei – drumurile si mortosapia; 237 lei – pe vin si rachiu; 100 lei pe maruntisuri; 348 lei pe dugheni; 150 lei – pe sandramale; 1002 lei – colibe si 93 lei pentru 20 comedii si 75 scinduri.
Ce se putea cumpara in acele vremuri si cu cit: boii de jug se vindeau cu 10 lei iar cei mai buni cu 12-15 lei. Vaca se vindea cu 6 lei. Calul de trei ani cu 8-10 lei, cel bun de calarie 20 lei, calul ales cu 25 de lei iar calul boieresc de rasa cu 40 de lei. In fine, oaia cu miel se vindea cu 1 leu. Negustori de pretutindeni, cu marfuri care mai de care abundau intr-o piata cu o intindere de mai multi kilometri. Din Moldova se adunau vite si oi, cereale si cherestea, marfuri care erau schimbate cu cele aduse de brasoveni sau cu cele venite de la Leipzig, salurile de Freiburg, zaharul de Breslau sau vasele de bucatarie si produsele din Lemberg si Karlsbad. (Alexandru MITU)