Laboratorul de restaurare, clinica obiectelor de patrimoniu

Iscusinta, inventivitate, rabdare, migala, studiu si cercetare, acestea sint doar citeva dintre cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca cei ce lucreaza in restaurare. Si asta pentru ca atit restaurarea cit si conservarea se aseamana, intr-o foarte mare masura, cu neprevazuta si mult solicitanta munca a unui medic intr-o clinica. Iar restauratorul nu face altceva decit sa analizeze in amanunt tot ceea ce-i arata piesa, sa o "consulte", dupa care ii pune un diagnostic si incearca sa gaseasca solutia optima pentru prelungirea vietii obiectului ce i-a intrat in mina.
Laboratoarele private, o alternativa a celor ce functioneaza, deja, pe linga muzee
Laboratorul zonal de restaurare din Suceava a luat fiinta in anul 1975, iar statutul de "zonal" l-a dobindit ca urmare a imensei bogatii a patrimonului existent in zona Bucovinei. Asa dupa cum ne-a precizat Mihail Jelezneac, seful atelierului de restaurare metale, la vremea respectiva, existau trei tipuri de laboratoare de restaurare, infiintate in functie de necesitatile locului in care au fost infiintate: laboratoare zonale de pe linga principalele muzee din diferite zone ale tarii; laboratoare muzeale, ce functionau chiar in cadrul muzeelor, precum si laboratoare departamentale, care deserveau doar anumite sectoare din muzee. Dupa 1989, structura a ramas oarecum aceeasi, insa au inceput sa apara laboratoarele particulare de restaurare. Este vorba, in special de cele care se ocupa de restaurare monumente, un exemplu pentru zona Bucovinei reprezentindu-l firma RESTACO, precum si laboratoarele infiintate pe linga manastiri, in zona judetului nostru existind un atare laborator la Sucevita, maica Mihaela efectuind chiar citeva stagii de pregatire in Italia.
"Deocamdata totul este in faza incipenta, dar va trebui sa ia amploare, pentru ca multitudinea patrimoniului existent este imposibil de supravegheat de numarul redus de restauratori din laboratorul nostru. Sintem doar 18 oameni, grupati pe sase tehnici. Noua ni se alatura cei ce fac parte din grupa de investigare completa: fizica, biologica, chimica, ce contribuie la stabilirea diagnosticului si asista doar obiectele de patrimoniu cu valoare exceptionala, de tezaur", ne-a spus Mihail Jelezneac.
Analizind in amanunt munca ce se desfasoara intr-un laborator de restaurare, aceasta poate fi usor comparata cu cea dintr-o puternica unitate medicala. La fel ca si in cazul pacientilor, fiecarui obiect adus in laborator i se intocmeste o fisa foarte amanuntita, apoi, pe masura ce este supus tratamentelor si interventiilor restauratorilor, totul este consemnat in dosarul obiectului.
"Fiecare analiza, fiecare investigatie, tratament, posibilitati de lucru, idei, studii, cercetari, totul, absolut totul este cuprins in acest dosar al obiectului. Avem bunuri care au dosare de sute de pagini, cele mai voluminoase fiind cele elaborate in timpul lucrului la textile, pentru ca acolo e nevoie de un volum de munca ceva mai mare. Acolo, pe linga operatiunile efectuate pentru a putea intelege exact ce anume ne-a fost adus in laborator, incep sute de ore de munca, de studiu, pentru a descoperi firele potrivite pentru restaurare, suportul cel mai indicat, tip de lucratura, de tesatura. Toate incercarile, desenele sint si ele incluse in dosar, asa incit, in caz de nevoie, avem o imagine clara asupra a ceea ce a fost descoperit si a ceea ce a reiesit in urma muncii din laborator", ne-a precizat Eugenia Sidoriuc, restaurator in cadrul atelierului de restaurare textile.
Ani intregi de munca pentru restaurarea unor piese de patrimoniu
Ca o dovada graitoare a muncii titanice din laborator, restauratoarele de la atelierul de textile ne-au prezentat citeva dintre piesele la care au lucrat, majoritatea dintre ele descoperite in zona judetului Suceava. Cea mai importanta lucrare, pentru restaurarea careia au fost necesari peste 10 ani de munca, a fost reprezentata de asa numitul complex Siret. "Este vorba, de fapt, despre un mormint descoperit la Siret, din interiorul caruia au fost extrase resturile pamintesti ale unei femei de vita nobila, inmormintata in perioada secolului al XVI-lea. Aflate intr-o avansata stare de degradare, piesele au fost restaurate una cite una, incepind din anul 1984, anul descoperirii, si pina in anul 1996, cind toate piesele au fost expuse in Muzeul National al Bucovinei din Suceava. Singurele piese din complex care nu au fost restaurate la Suceava au fost condurii, confectionati din piele, cu broderii superbe, si care, datorita suportului de realizare, pielea, au fost restaurati la Cluj", a adaugat Maria Papuc, restaurator in cadrul aceluiasi atelier de textile.
Aproximativ acelasi volum de munca vor avea de depus cele patru restauratoare de la atelierul de textile si in cazul complexelor descoperite in urma sapaturilor de la biserica Mirauti si de la manastirea Probota. In primul caz este vorba de un numar de circa 15 piese: giulgiu, val pictat, acoperamint de cap (coafa, boneta, legatura de ochi), camasa, naframa, briu, epitrahil etc, toate aflate intr-o puternica stare de degradare, fiind aduse in laborator in cutii din care cele mai evidente erau resturile de pamint si fragmente osoase. In cazul complexului de la Probota, este vorba despre resturi textile descoperite in mai multe morminte, formate din aproximativ 20 de piese, la care se lucreaza, momentan.
"Este o munca de neinchipuit pentru cineva care nu a vazut niciodata ce se intimpla intr-un asemenea atelier. Primim piesele asa cum sint scoase din santier, ghem, pline cu pamint si resturi umane, un morman de farime de tesaturi impletit cu tot felul de mizerii. Trebuie curatat totul, fir cu fir. Lucram numai cu apa distilata, pentru ca orice urma de saruri poate duce la distrugerea materialului, uscam, analizam, e ceva migalos, dar care-ti si solicita gindirea, din plin. Trebuie sa gasesti mereu solutia cea mai buna, cea care sa salveze si sa redea cea mai mare parte a obiectului la care lucrezi", a mai precizat Eugenia Sidoriuc.
O bucatica din sufletul restauratorului in fiecare piesa restaurata
Atelierul de textile nu este, insa, singurul in care munca este atit de migaloasa. Fie ca e vorba de ceramica, de lemn, metale, pictura, restauratorii trebuie sa dea dovada de aceeasi pricepere si rabdare, mai cu seama ca restaurarea este o activitate multidisciplinara si complexa. "Distrugerea unui obiect inseamna, de obicei, pierderea credibilitatii restauratorului respectiv, insa, in opinia mea, este similara cu a trimite la moarte un pacient. Noi incercam, pe cit posibil, sa prelungim viata obiectelor care ne-au ajuns in laborator, dar interventiile noastre nu sint tabu. Stabilirea perioadei de restaurare e dictata de starea de degradare a obiectului. Procesele nu se grabesc, interventiile de restaurare se desfasoara dupa anumite sabloane, unele dintre operatiuni putind dura chiar ani de zile", a precizat Mihail Jelezneac, singurul restaurator de metale de la Laboratorul Zonal de Restaurare de la Suceava. Dind dovada de o rabdare iesita din comun, acesta lucreaza zi de zi, piesa dupa piesa, punind cite o bucatica din sufletul sau in orice obiect pe care i-a fost dat sa-l restaureze. "Toate obiectele imi sint dragi si singura mea multumire este cind imi vad munca incununata, iar obiectele restaurate de mine dureaza inca multi ani inainte", a adaugat Mihail Jelezneac.
Desi cu greu am reusit sa-i smulgem vorbele, el ne-a povestit, totusi, cu usoara nostalgie despre obiectele provenind din muzee de faima nationala si chiar internationala, pe care a avut prilejul sa le "dichiseasca" cu migala sa. Asa si-a amintit despre cele citeva obiecte de metal provenind de la Cotroceni, datind din perioada lui Serban Cantacuzino. Toate au fost restaurate, inca inainte de 1989, iar de atunci au fost expuse in numeroase sali din Olanda, Germania, Belgia si nu numai. Acestora li se adauga citeva coifuri persane, pistoale de panoplie si alte arme provenind din colectia de la Muzeul Peles, ripidele de la Putna. Piesele la care lucreaza in prezent rstauratorul Mihail Jelezneac sint o serie de nasturi, circa 20 la numar, provenind din complexul de la Mirauti precum si niste monede carora incearca, cu o rabdare de fier, sa le redea chipul de odinioara.
"La fel de drag mi-a fost sa lucrez, nu cu mult timp in urma, niste aplice pentru curea, din aur de 24 de karate, lucrate in tehnica repousee, descoperite pe santierul de la Cajvana de profesorul Mircea Ignat. Aplicile, lucrate prin secolul V inainte de Hristos, cintareau circa un gram, si cind au fost aduse in laborator erau un bot de metal si pamint. Am lucrat la refacerea formei lor circa doua saptamini, dar a fost relativ usor, pentru ca si aurul era foarte moale, caci, sa stiti, aurul de 24 de karate are aproximativ consistenta plastilinei", a adaugat Mihai Jelezneac. (Liana SAVESCU)