Senatorul PNL Gheorghe Flutur isi va deschide puncte de lucru in toate orasele judetului

luni, 22 ianuarie 2001, 00:00
1 MIN
 Senatorul PNL Gheorghe Flutur isi va deschide puncte de lucru in toate orasele judetului

Biroul Senatorial al senatorului PNL de Suceava, Gheorghe Flutur, va deschide puncte de lucru in toate orasele si municipiile judetului. Parlamentarul sucevean a anuntat simbata, in prima conferinta de presa organizata in aceasta calitate, ca a luat deja legatura cu filialele PNL din localitatile respective pentru a gazdui intilnirile cu electoratul, la care Gheorghe Flutur spera sa fie prezent macar o data pe luna. Ca modalitate de lucru, el a convenit cu seful sau de Biroul Parlamentar, Constantin Sofroni, sa trimita prin fax de la Bucuresti initiativele legislative de larg interes, pentru ca acestea sa fie cunoscute si, eventual, imbunatatite cu sugestii de la categoriile profesionale carora li se adreseaza.
Pe de alta parte, senatorul Flutur a spus ca va relua intilnirile cu oamenii de afaceri, in calitatea sa de presedinte al Forumului pentru Democratie si Liberalism Suceava. Dezbaterile vor atinge, pe parcursul acestui an, teme precum reforma fiscala, programul Sapard si consultanta in acest domeniu etc. (Gabriela HOSTIUC)

Comentarii