Sucevenii cu venituri de peste 600.000 de lei pe luna nu vor primi subventie la energia termica

marți, 31 august 1999, 23:00
2 MIN
 Sucevenii cu venituri de peste 600.000 de lei pe luna nu vor primi subventie la energia termica

In sedinta de luni, 30 august a.c., Consiliul Local a aprobat normele metodologice pentru asigurarea protectiei sociale a populatiei privind energia termica pentru perioada octombrie 1999 – martie 2000. Astfel, subventia termica se va acorda diferentiat in functie de venitul mediu net al fiecarui membru de familie, dupa cum urmeaza: 100% pentru familiile al caror venit mediu net lunar pe membru de familie este de pina la 200.000 de lei inclusiv, 75% pentru familiile al caror venit net mediu este intre 200.001-300.000 de lei inclusiv, 50% pentru familiile al caror venit net mediu lunar pe fiecare membru este intre 300.001-450.000 si 25% pentru familiile al caror venit net mediu lunar pentru fiecare membru este intre 450.001-600.000 de lei inclusiv. Subliniem ca aceste subventii se aplica la diferenta dintre pretul de livrare al gigacaloriei promovat de ACET si pretul maxim stabilit prin hotarire de guvern. in momentul de fata ACET-ul factureaza energia termica cu 247.000 de lei gigacaloria, in vreme ce guvernul a stabilit pretul acesteia la 156.500 de lei. Numai diferenta de 91.000 de lei va fi supusa deci subventionarii diferentiate preconizate de Consiliul Local.
Pentru a obtine aceasta subventie, proprietarul locuintei, titularul contractului de inchiriere sau imputernicitii vor depune pina la 1 octombrie 1999 la asociatia de proprietari sau locatari o cerere (declaratie pe propria raspundere) si la care vor anexa adeverintele de salariat, cupon de pensie sau alte documente care atesta veniturile obtinute in luna iulie 1999.
Persoanele care depasesc plafonul de venituri conform subventiei vor trebui sa anunte asociatiile de proprietari.
Pentru sucevenii ce locuiesc la case, racordate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, dar neafiliate la o asociatie de proprietari sau locatari, vor fi ajutate la efectuarea demersurilor de cel care incaseaza contravaloarea utilitatilor (furnizorul de energie termica). (Daniela BEALE)

Comentarii