Wyky, arestat

luni, 14 ianuarie 2002, 00:00
4 MIN
 Wyky, arestat

„Acest Wiky isi plateste datoriile fata de diferiti politai si avocati obligindu-le pe fetele care danseaza in barul lui sa mearga cu ei"
Patronul arestat simbata si-a infiintat o firma de impresariat artistic, cu care atragea in barul sau fetele ce visau sa devina dansatoare in strainatate. Mai toate fetele, dintre care unele minore, care au trecut pe la barul lui Wyky dansau aici si se prostituau cu clientii.
Dupa ce ani de zile Wyky a fost tolerat si chiar sustinut de factori locali, anchetarea lui a fost demarata in urma cu trei luni, in urma unei scrisori trimise la sediul IJP Suceava, precum si la Prefectura Suceava, de catre mama uneia dintre fetele care au reusit sa fuga de la Falticeni. In aceasta scrisoare se mentioneaza, printre altele, ca: „In data de 15 noiembrie 2000, prin influentele amantei lui Lalitei Laurian si, bineinteles, a acestuia, fiica mea a plecat de acasa. Influentarea consta in plecarea din tara in strainatate in maxim 2 saptamini. Ajunsa acolo (in barul de noapte a lui Wiky) a fost sechestrata, batuta si apoi obligata sa danseze strepteas si sa iasa la…cu diferiti clienti, pentru o anumita suma de bani (sa se prostitueze). Eu am facut o plingere la politia din Falticeni, in urma unor informatii ca fiica mea s-ar afla in clubul de noapte a lui Wiky. Dupa 3 luni de zile am primit de la politia Falticeni un raspuns nesatisfacator. Actualmente, fiica mea a reusit sa fuga si ne-a relatat prin ce cosmar a trecut. A fost batuta de nenumarate ori cu bestialitate de catre acest patron Wiky, pentru ca se opunea vinderii propriului corp pentru o anumita suma de bani. Era obligata sa ceara de la clienti sume de 1.000.000, bani care se lasau in bar pentru acest Wiky. Intrucit viata fiicei mele este in pericol din cauza maltratarii fizice si psihice, am fost nevoita sa ma adresez tuturor organelor superioare din Romania. Va intreb, pentru acest proxenet nu exista lege in Romania?"
In scrisoare se mai mentioneaza ca „stiu de la fiica mea ca are foarte multe relatii. Relatiile lui constau in politai si avocati corupti. Acest Wiky isi plateste datoriile fata de diferiti politai si avocati, obligindu-le pe fetele care danseaza in barul lui sa mearga cu ei la…Nici o fata nu are dreptul sa refuze aceste datorii ale sus-numitului, pe care el le numeste protocoale, de frica sa nu fie batute. tin sa mentionez ca acest Wiky sechestreaza actele fetelor (pasaport sau buletin) si le inapoiaza in schimbul sumei de 10.000 de dolari, suma care poate fi platita de fata personal sau de clienti".
Prietenii lui Wyky au incercat sa le convinga pe fete ca politistii se folosesc de ele
Fetele care au „lucrat" la barul lui Wyky sint cercetate in stare de libertate, pentru prostitutie, dar, mai mult ca sigur, vor beneficia de circumstante atenuante. Toate tinerele identificate de politie au acceptat sa colaboreze, pozitie care era de asteptat, daca tinem cont de chinurile prin care au trecut la barul lui Wyky. Dupa retinerea patronului falticenean, fetele au fost contactate de catre prietenii lui Wyky, care le-au spus sa nu dea informatii politistilor, deoarece acestia se folosesc de ele. Mai mult, prietenii lui Wyky le-au spus fetelor ca impotriva politistilor care ancheteaza cazul s-au facut plingeri la Parchetul Militar si ca dosarul nu va ajunge prea departe. Cu toate acestea, fetele au dat declaratii politistilor, declaratii in care arata, pe larg si cu amanunte, cum se desfasurau lucrurile in celebrul bar din Falticeni.
In cursul zilei de simbata, am reusit sa stam de vorba cu doua dintre fetele care au fost fortate sa se prostitueze. Ele ne-au declarat, printre altele, ca „am semnat un contract pentru a dansa, contract in care se interzicea practicarea prostitutiei. Ulterior, am fost fortate sa ne prostituam cu clientii. Daca nu voiam, eram batute de Wyky sau de prietenii lui. Unii dintre clienti plateau pentru acestea servicii, iar altii nu, adica cei care beneficiau de asa zisele protocoale, oameni fata de care Wyky avea obligatii. Este vorba de persoane foarte cunoscute in judet. Uneori veneau si sefi mari de la Bucuresti".
Contactat telefonic, seful Inspectoratului Judetean de Politie Suceava, general de brigada Gheorghe Neamtu, ne-a declarat ieri ca „vom face cercetari si daca se va dovedi ca au fost si politisti care au beneficiat de «serviciile» acestor fete, vom lua masuri aspre de sanctionare".
In numarul nostru de miine vom prezenta, pe larg, declaratiile pe care ni le-au facut doua dintre fetele care au fost la Wyky, intre acestea aflindu-se si cea care l-a insotit in momentul in care a vrut sa fuga din tara. Dupa cum veti vedea in numarul de miine, fetele au dezvaluit numele unora dintre persoanele care beneficiau frecvent de serviciile lor, de unde provin acesti clienti fideli ai lui Wyky, clienti care incurajau prostitutia. (Tiberiu AVRAM, Cristina SCORTARIU)

Comentarii