Caută 
7 MIN
Mii de italieni au venit atunci inspre tara noastra, mai ales in Moldova. La Iasi mai sint citeva sute de italieni. Intre 1992 si 1996 numeroasa comunitate ieseana a avut chiar si un deputat: Iulian Valentino. "Sint mai multi, dar nu declara, ca nu au nimic de cistigat", spune actualul deputat. "Povestea bunica mea ca, inainte de a veni ea in Romania, daca gaseau un os, il fierbea jumatate de sat pentru a face supa", isi aminteste ieseanul Luigi Sardino, acum in virsta de 74 de ani. "Au gasit aici tarimul fagaduintei", spune si Alesandro Masari, stranepotul unui italian imigrant. Ca si acum, dar in sens invers, si unii italieni imigranti la noi nu erau bine vazuti de romani. Acestia erau ingroziti vazindu-i mincind broaste si cai. Cu ce se ocupau? Ce fac urmasii lor? De ce nu s-au intors in tara lor?
Putini mai stiu astazi ca, asa cum mii de romani au plecat in ultimii ani in Italia pentru a scapa de saracie, la fel si italienii au emigrat spre Romania acum peste 100 de ani. In Italia era atunci saracie si foamete, pentru ca si aceasta tara suferea de pe urma crizei economice din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si a reformelor in agricultura, care au lasat fara ocupatie mare parte a populatiei.
Memoria acelor timpuri amare o mai pastreaza astazi descendentii imigrantilor de odinioara. Bunicii si tatii lor au "descalecat" in Moldova, intemeind la Iasi una din cele mai numeroase comunitati din Romania, unde, potrivit ultimului recensamint, din 1992, sint 3.500 de etnici italieni.
Asemenea romanilor care pleaca azi la munca in Italia, si imigrantii italieni s-au angajat aici, majoritatea tot in constructii. Tocmai datorita numarului mare, Comunitatea italienilor din Romania, cu sediul la Iasi, a avut in perioada 1992-1996 chiar si un deputat italian: Iulian Valentino.
Mesteri priceputi la piatra
 |
| Luigi Sardino afirma ca este iesean get-beget |
Italia, tarimul spre care romanii pleaca acum in masa, in cautarea fericirii, era in secolul al XVIII-lea, dar mai ales la jumatatea secolului al XIX-lea, o tara ai carei locuitori faceau cam ce fac romanii acum: plecau in masa spre zone in care se traia mai bine. Motivele acestei migratii sint criza economica din vestul Europei din acea perioada, reformele din agricultura, dar si faptul ca anumite tari precum cele estice sau America aveau nevoie de forta calificata de munca.
O parte dintre zecile de mii de italieni care au parasit tara si-au indreptat pasii spre America. O alta parte insa a plecat spre est. Iar citeva mii bune de italieni au ajuns si in Tarile Romane. Un val puternic a patruns aici in perioada lui Carol I de Hohenzollern (1866-1914), perioada in care Regatul Romaniei era in plin avint economic. El i-a acceptat pe italieni foarte bine, pentru ca avea o simpatie fata de acest popor, care cunoscuse unificarea inaintea Romaniei, al carui model a si fost aplicat la noi ulterior, in 1859. Italienii au intrat aici in special in domenii ale industriei, dar mai ales in constructii.
Au venit atunci atit arhitecti, ingineri, dar mai ales muncitori, care cunosteau meserii precum zidarie, constructii etc. "Imi povestea bunica mea, care s-a nascut si a crescut in regiunea friulana (n.r.: Regiunea Friuli Venetia Giulia din nord-estul Italiei), ca, inainte de a veni ea in Romania, daca gaseau un os, il fierbea jumatate de sat pentru a face supa", spune cu tilc Luigi Sardino, acum un pensionar de 74 de ani, care a lucrat toata viata in domeniul constructiilor, la fel ca tatal si bunicul sau.
Bunicul, al carui nume il poarta, a venit in Romania inainte de Primul Razboi Mondial, minat de dorinta de a scapa de saracie si de a cistiga bani pentru a-si ajuta familia. A fost insa nevoit sa se intoarca acasa, pentru ca fusese recrutat in armata italiana in timpul primului razboi.
"Tata a construit primul spital din Piatra Neamt"
Insa traiul bun din Romania nu l-a uitat. In 1923, si-a luat si sotia, pe Giovana, si s-a intors aici, stabilindu-se la Piatra Neamt. Si, ca multi romani plecati la munca in Italia, a lucrat in constructii.
"In judetul Neamt, ca si in Iasi, sint multe edificii ridicate de ei. De exemplu, tatal meu, care a facut doar opt clase, patru in Italia si patru la Neamt, a ridicat primul spital din Piatra Neamt. Atit el, cit si bunicul au fost pietrari, o meserie foarte apreciata, in care italinii erau extrem de priceputi. Au lucrat si la Banca Nationala si la Muzeul Municipal din Piatra. Tatal meu a ridicat de la temelie biserica din Panaci, Suceava. Nasul meu, Umberto Medeot, a ridicat biserica din Pipirig", isi prezinta Luigi Sardino familia.
Pensionarul, care a lucrat la Trustul de Constructii Iasi, isi aminteste cu placere de acei ani ai copilariei de la Piatra Neamt, cind familiile de italieni se adunau si petreceau impreuna. Mergeau la serbari cimpenesti, la care cintau cit ii tineau pieptul in italiana, jucau "Loton" (n.r.: joc de societate la care participantii au in fata cartoane imprimate cu diferite numere, pe care le acopera treptat cu jetoanele corespunzatoare, pe masura ce acestea sint scoase, la intimplare, dintr-o gramada sau dintr-un saculet; cartoanele si jetoanele folosite la acest joc), mincau bucate traditionale, precum carne de cal, broaste fripte, muzete (un fel de salam facut din grasime de pe burta vacii cu soric dat prin masina), macaroane.
"Imi aduc aminte de tatal meu, cu care mergeam la prins broaste in locurile cu revarsare de pe Bistrita. Tata avea la briu o sirma lunga. Stringea brostele cu grebla si le prindea de sirma", isi aminste Broscaru, caci asa l-au poreclit colegii de clasa pe Luigi.
Din piciorusele din spate ale brostelor, tatal sau gatea fel de fel de tocanite. Insa, aceasta delicatesa culinara, despre care colegii de clasa ai copilului Luigi Sardino aflasera ca o consuma in familie, nu i-a facut bine. Copiii ii spuneau "Spurcat". Chiar i-a jucat un renghi unui coleg caruia i-a dat sa manince piftele din carne de broasca fara ca respectivul sa stie. "Cind si-a dat seama ce a mincat, si-a si bagat degetele pe git, desi i-au placut mult", isi aminteste rizind pensionarul. Acele intilniri ale membrilor familiei, traditia, jocurile, cintecele s-au pierdut treptat. Acum nu a mai ramas nimic.
Luigi nu stie la perfectie italiana, dar nu moare de foame daca este lasat in Italia. Mai mult decit atit, dupa ce bunicul, tatal si chiar el au ales Romania drept tara de adoptie, fiica lui se numara printre cei care au parasit "tara tuturor posibilitatilor". Tinara, dupa ce a terminat Stomatologia aici, a plecat dupa 1990 in Italia, unde se si afla.
"In timpul comunismului nu ma pot plinge ca ne-a fost greu. Atunci au plecat multi in Italia. Ni s-a spus: fie plecati, fie renuntati la cetatenie. Tata si bunicii, dar si unchiul si copiii lui s-au sacrificat pentru urmasi. Fiica mea a plecat in ’90 la un revelion in Italia si acolo a ramas", spune rizind Luigi Sardino.
Au facut zidul de la Nicolina, clopotul de la Frumoasa, tunelul de la Birnova
 |
Si fiul lui Alesandro Massari, presedintele Asociatiei Etnicilor Italieni din Iasi, EFASCE, al carei secretar este Luigi Sardino, a plecat acum sapte ani in Italia, in cautarea unei vieti mai bune. "Acum 150 de ani italienii veneau in Romania asa cum pleaca romanii la ei. Motivele: acolo era saracie, iar aici era mult mai bine. Aceleasi sint si motivele pentru care copiii nostri pleaca intr-acolo", argumenteaza Alesandro Massari. Bunicul lui a venit in Tarile Romane cu un vapor, prin Odessa, in 1888. S-a stabilit la Ciurea, unde a cumparat 25 de hectare de pamint pe care l-a cultivat cu vita de vie. "Italienii erau fie constructori foarte buni, pietrari, zidari, fie agricultori la fel de buni", isi descrie el neamul.
Bunicul sau, spre deosebire de cel al lui Luigi, facea parte dintre italienii priceputi la agricultura. Iar asta, in acele vremuri, nu era un lucru pentru care erai neaparat apreciat de romanii din jur. "Bunicul s-a casatorit a doua oara cu sora lui Mario Grecchi, antreprenor italian care avea fabrica de tuburi si care a realizat cam toata canalizarea din orasul acesta. Tatal meu, Giovanni Massari, s-a casatorit cu Elisa Pasuti, impreuna cu care a pus bazele fabricii de caramida de la Ciurea. Zidul de la Nicolina este facut cu caramida realizata de ei, care are o calitate exceptionala: se imbunatateste odata cu trecerea anilor. Din pacate, au luat secretul cu ei", explica Alesandro Massari, care a lucrat 45 de ani la Asociatia Mestesugareasca.
El este mindru de toate realizarile tatalui sau. De exemplu, de fiecare data cind trece prin fata bisericii Frumoasa ii tresalta inima de bucurie deoarece clopotnita a fost restaurata de tatal sau in 1959. "Tata a lucrat si la Mitropolie, la biserica veche. Cind urci scarile, in spate sint doi berbeci; aia sint facuti de tata. Bunicul si italienii care au venit inaintea lui in Romania au lucrat la tunelul de la Birnova", sustine Alesandro Massari, care isi respecta familia, dar nu mai pastreaza traditiile pentru ca, sustine el, acestea s-au pierdut in clipa in care italienii au inceput sa se casatoreasca cu romanii. Iar comunismul nu i-a ajutat deloc, ci dimpotriva: i-a obligat sa-si schimbe numele si sa nu mai vorbesca italiana in casa, pentru ca erau considerati fascisti.
Deputat de Iasi
Cei doi sint doar o parte dintre cei aproximativ 300 de italieni care mai traiesc acum la Iasi. Acestia reprezinta cam 10% dintre italienii care traiesc in Romania. Conform recensamintului din 2002, aici traiesc 3.500 de reprezentanti ai etnicilor italieni.
"Aceste cifre nu sint tocmai reale, pentru ca multi dintre etnicii italieni nu si-au mai declarat etnia, pentru ca nu au nimic de cistigat. In plus, inainte de ’89 multora le-a fost teama ca vor fi urmariti de Securitate", spune Mircea Grosaru, actualul deputat in Parlamentul Romaniei din partea minoritatii italiene.
Primul deputat italian de dupa 1990, care este desemnat de comunitate, a fost ales chiar din rindul Comunitatii italiene de la Iasi, infiintata in 1990: Iulian Valentino. Mandatul sau s-a incheiat in 1996, cind a fost preluat de Marilena Tomov, din Galati. Intre 2000 si 2004 mandatul a fost detinut de actrita Ileana Stana Ionescu, si ea de origine italiana.
