Trei clienti bagati in spital de un taximetrist pirat

miercuri, 20 octombrie 2010, 21:03
2 MIN
 Trei clienti bagati in spital de un taximetrist pirat

Patru persoane au fost ranite dupa ce masina in care se aflau a intrat pe contrasens, s-a izbit de o borna kilometrica si s-a rasturnat. Accidentul s-a petrecut ieri-dimineata, in jurul orei 7.45, pe drumul national care traverseaza localitatea Comarna.

Potrivit politistilor, soferul unei Dacia Logan echipata taxi a intrat cu viteza intr-o curba. "Autoturismul de deplasa dinspre Raducaneni catre Iasi. Intr-o curba periculoasa semnalizata corespunzator, din cauza vitezei excesive si neadaptarii acesteia la carosabilul umed, conducatorul auto a pierdut controlul masinii, a acrosat borna kilometrica ce se afla pe celalalt sens de circulatie, pe care a distrus-o, si s-a rasturnat pe partea carosabila", a spus Virginia Pralea, purtator de cuvint al Politiei.

In urma accidentului, soferul si cei trei pasageri au fost raniti si transportati la spital. Medicii spun ca starea lor nu este extrem de grava, dar ca sint necesare operatii in cazul a doua dintre victime. Soferul a suferit doar un traumatism cervical si a fost trimis la Neurochirurgie pentru consult amanuntit. "Tot la Neurochirurgie a plecat de la noi si o pacienta in virsta de 62 de ani. Avea contuzie toracica, traumatism cranio-cerebral cu pierderea starii de cunostinta, leziunile de la cap erau importante. A ramas internata acolo, iar la noi au ramas un barbat de 71 de ani, care a suferit o fractura de brat si necesita interventie in Sectia de Ortopedie, si o femeie de 41 de ani, policontuzionata, cu fractura de brat, cu plaga la nivelul fetei, rani la cap. A mers la Maxilo-Faciale pentru a-i fi cusuta rana de pe fata si a revenit la noi pentru a fi internata in Sectia de Ortopedie si operata la mina", a declarat dr. Daniela Petrea, medic la UPU din cadrul Spitalului de Urgente.

Politistii spun ca barbatul aflat la volan, Constantin Rotaru (40 de ani), avea permis de conducere din aprilie 2008. In plus, acesta nu avea atestat pentru a afectua activitati de taximetrie.

"Conducatorul auto nu detine atestat profesional pentru exercitarea profesiei de taximetrist, urmind a se stabili daca se afla in timpul serviciului si daca desfasura aceasta activitate in conditii legale. S-a intocmit dosar de cercetare sub aspectul savirsirii infractiunii de «vatamare corporala din culpa»", a mai spus Pralea.

Comentarii