Trei femei lovite dintr-un foc pe trecerea de pietoni, in Centru (FOTO & VIDEO)

vineri, 20 ianuarie 2012, 17:07
2 MIN
 Trei femei lovite dintr-un foc pe trecerea de pietoni, in Centru (FOTO & VIDEO)

Un sofer grabit a lovit vineri seara trei femei pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul Independentei situata in dreptul Spitalului "Sf. Spiridon". Una dintre ele tocmai iesise pe poarta spitalului si trebuia sa se intoarca a doua zi sa se interneze. Dupa ce a iesit din spital, aceasta a incercat sa traverseze pe trecere, la semafor, pe verde, dar a fost lovita in plin de soferul care circula dinspre Tirgu Cucului spre Fundatie.

"Persoana respectiva a trecut pe la Unitatea de Primire a Urgentelor cu glicemia crescuta, iar medicii i-au recomandat internarea. Are diabet. Ea a refuzat si a spus ca vine a doua zi sa se interneze. Acum, ca a fost accidentata, a fost internata pe loc, cu contuzii", a precizat un reprezentant al spitalului.

Reprezentantii SMURD au precizat ca, din cele trei femei lovite, una a refuzat transportul la spital. "Avea leziuni superficiale si nu a dorit sa mearga la spital. Celelalte doua doamne au fost transportate la Spitalul «Sf. Spiridon» cu leziuni", au precizat reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta.

Politistii au deschis o ancheta in acest caz. "Cele trei persoane au incercat sa traverseze trecerea de pietoni pe culoarea verde a semaforului. In acest caz, vorbim de neacordarea prioritatii la trecerea de pietoni. Soferul nu era baut", a declarat Madalin Taranu, purtatorul de cuvint al Politiei.

Barbatul le-a spus politistilor ca femeile s-au grabit sa puna piciorul pe trecere chiar in fata masinii. "Eu aveam verde intermitent si intentionam sa virez dreapta. Ele se aflau in dreapta mea si au pus piciorul chiar in dreptul masinii. Si le-am luat cu oglinda", a spus barbatul. Un martor le-a declarat insa politistilor ca soferul avea viteza. „Norocul meu si al sotiei mele a fost ca nu am pus piciorul in strada. Avea viteza si a crezut ca il lasam sa treaca", a spus martorul.

Comentarii