Un sofer a fost bagat in spital de o vaca lasata libera pe strada

Subtitlu

miercuri, 17 august 2011, 21:54
2 MIN
 Un sofer a fost bagat in spital de o vaca lasata libera pe strada

Un tinar in virsta de 21 de ani a ajuns in urma cu doua nopti la spital dupa ce se afla la volanul unui autoturism si a accidentat o bovina. Eduard F. conducea masina pe str. C.A. Rosetti, in zona iesirii din oras, in jurul orei 21, atunci cind in fata masinii a aparut o vaca, iar tinarul nu a mai putut evita impactul. In urma incidentului, soferul a fost transportat la spital cu mai multe rani.

"Pacientul prezenta un traumatism cranio-cerebral, o plaga frontala si contuzii. A fost dus la Spitalul de Neurochirurgie si a fost adus si la noi la sectia de Chirurgie. In urma investigatiilor, i s-a permis sa mearga acasa, intrucit leziunile suferite nu erau grave", a declarat dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon". In masina se mai afla un barbat pe scaunul din dreapta, spun doctorii, insa acesta nu a fost ranit. Bovina a murit in urma impactului.

Un accident asemanator s-a petrecut in urma cu mai bine de patru ani. Pe 29 mai 2007, un motociclist s-a ciocnit violent de o vaca lasata nesupravegheata pe strada C.A. Rosetti. Ovidiu Catalin Pavel a murit pe loc, la virsta de 27 de ani. Proprietarul bovinei a mers mai departe cu cele patru vaci pe care le detinea. Pina la urma, Dumitru Hadarag, cel care detinea vaca, a fost condamnat la un an si patru luni de inchisoare cu suspendare, fiind considerat vinovat de moartea motociclistului. Atunci, barbatul a declarat ca nu se considera vinovat si, mai mult, a precizat ca vrea sa fie despagubit de familia celui decedat, pentru ca animalul sau a murit ulterior.

Comentarii