AFP Vaslui umbla dupa debitele firmelor Mondial Tranzit si Muntenita

joi, 17 ianuarie 2002, 00:00
2 MIN
 AFP Vaslui umbla dupa debitele firmelor Mondial Tranzit si Muntenita

Administratia Finantelor Publice (AFP) Vaslui are de recuperat la aceasta data zeci de miliarde de la agentii economici rau platnici. Conducerea institutiei a impartit deja agentii economici in doua categorii: cei care au datorii mai mari de 30 de milioane de lei – rau platnicii la care se va trece la executare silita prin intocmirea de somatii, tiluri executorii, sechestre, eveluari si vinzare prin licitatie a activelor, si categoria celor cu datorii mai mici de 30 de milioane de lei, care vor fi executati silit in a doua etapa. Numarul agentilor economici care au datorii mai mici de 30 de milioane se ridica la 300, iar cel al agentilor economici cu debite mai mari de 30 de milioane, la 150.
La Mondial Tranzit, AFP ar pune sechestru, dar nu are pe ce
In aceasta categorie a rau platnicilor se regasesc si doua societati vasluiene cu a caror administrare a avut legatura si Maricica Iovita. Ce-i drept, cele doua firme mai au datorii substantiale la Vaslui.
Debitele si majorarile datorate la aceasta data de Mondial Tranzit AFP-ului se ridica la 8 miliarde de lei. Datoriile provin din acumularea sumelor de plata la capitolele impozit pe profit, impozit pe venit si TVA.
La aceasta data, AFP Vaslui nu mai are nici macar pe ce sa aplice sechestru. Societatea a avut bunuri: fosta sectie de mobila de la intrarea in Vaslui, garaj, apartament etc. Toate acestea au fost vindute, surprinzator, Societatii Comerciale Iris SA Birlad (!) la doua zile dupa ce Mondial Tranzit a primit somatia de plata. Marturie stau contractele de vinzare – cumparare incheiate intre reprezentantii SC Mondial Tranzit Vaslui si cei ai SC Iris SA Birlad pentru bunurile: apartament, situat in Blocul 6, strada Calugareni (in valoare de 130 milioane de lei), imobilul din Str. Stefan cel Mare nr. 5 (evaluat la 1,95 miliarde lei, fara TVA), garajul de pe strada Stefan cel Mare, nr.331 (valorind 35 milioane de lei) si spatiul comercial situat in municipiul Vaslui, str. Stefan cel Mare, nr. 89, bl. T 2, in valoare de 300 milioane de lei, fara TVA.
Curios lucru, in toate cele patru contracte de vinzare – cumparare autentificate la notariat se specifica: "Obiectul care formeaza obiectul prezentului contract de vinzare – cumparare este liber de orice sarcini sau urmariri de orice natura, nu este indisponibilizat. Activul nu este urmarit si nici sechestrat pentru vreo datorie fata de stat".
Debitele Muntenitei depasesc 6 miliarde de lei
La rindul ei, SC Muntenita Vaslui are datorii la AFP – reprezentind impozit pe profit, pe venit, datorii la fondurile speciale si TVA – in valoare de 6 miliarde de lei.
Firma se afla in lichidare judiciara, iar organul fiscal nu poate intreprinde, conform Legii 64/95, nici o actiune pentru recuperarea debitelor. In tot acest rastimp, Maricica Iovita, doamna de a carui nume se leaga toate aceste firme – inclusiv Iris Birlad, nu a facut altceva decit sa-si gaseasca un loc ferit si caldut in PSD, mai la dos de toate actiunile care vor fi intreprinse de toate comisiile anti-coruptie din tara. (Va continua) (Ana JITARITA)

Comentarii