La Vama Albita s-a confirmat o frauda de 1,5 miliarde de lei

vineri, 30 aprilie 1999, 23:00
1 MIN
 La Vama Albita s-a confirmat o frauda de 1,5 miliarde de lei

Pe 1, 3 si 6 aprilie, la Vama Albita, au fost capturate 13 cisterne incarcate cu combustibili. Firmele moldovene care importau aceste cisterne le-au declarat la vama ca fiind incarcate cu "combustibil lichid usor de tip M" sau "amestec de hidrocarburi saturate si nesaturate", ambele tipuri de combustibil nefiind purtatoare de accize si de TVA.
In urma analizelor, s-a demonstrat ca in cisterne se afla benzina si motorina. Pagubele produse prin neplata accizelor si TVA se ridica la peste 1,5 miliarde de lei.
Ca urmare a acestui fapt, pentru a putea intra in posesia cisternelor blocate in vama, firmele importatoare au fost obligate sa plateasca accizele si TVA, aplicindu-se, in plus si amenzi in valoare de cite 1,3 milioane pentru fiecare cisterna. (Ana JITARITA)

Comentarii