Medicul de familie – un personaj despre care unii nici nu au auzit

vineri, 02 aprilie 1999, 23:00
7 MIN
 Medicul de familie – un personaj despre care unii nici nu au auzit

Medicul de familie ar trebui sa rezolve asistenta medicala primara. Isteria inscrierilor pe listele doctorilor, desi s-au dat multe termene limita, este departe de a se incheia prea curind.
Nestiind cine este acest medic de familie, multi vasluieni au dat navala, la inceput, la chirurgi, pediatri, ginecologi etc., medici aflati pe lista lor de cunostinte. Noroc ca, asa cum spune o veche zicala romaneasca, "gura lumii n-o poate astupa nimeni". Astfel, ducind vorba de la unul la altul, vasluienii, nu toti insa, au reusit sa afle in cele din urma ca medicul de familie este medicul cu specialitatea medicina generala – medicina de familie, care lucreaza in dispensarele de cartier sau comunale.
"Eu, atunci cind ma imbolnavesc, ma duce fata mea la doctor. Nu stiu cine este acest medic de familie. Fata mea, care locuieste in oras, nu mi-a zis de asa ceva", ne-a declarat un pensionar din comuna Albesti.
Judetul Vaslui "are" 1 milion de locuitori
Pentru ca onor guvernantii au uitat sa gaseasca o modalitate simpla de a explica si cetateanului de rind ce trebuie sa faca si cind, unii vasluieni s-au inscris la 2-3 medici de familie. "Avind in vedere faptul ca nu exista o evidenta clara a celor inscrisi la medicii de familie, exista un numar foarte mare de persoane care s-au inscris la 2-3 medici. Ne trezim astfel ca judetul nostru are aproximativ 1 milion de cetateni", afirma medicul Mircea Zavate, directorul Spitalului Judetean Vaslui.
Legea prevede ca, pentru a desfasura o activitate eficienta si de calitate, un medic de familie trebuie sa aiba inscrisi pe listele sale 1.500-2.000 de pacienti.
Privind situatia din teritoriu doar din birourile ministeriale, cei aflati la putere nu stiu sau poate se fac ca nu stiu ca felul in care sint repartizati medicii de familie in tara face ca listele cu pacienti sa fie foarte departe de ideal. Spre deosebire de Ardeal, unde numarul medicilor de familie este destul de mare, Moldova este zona cu cei mai putini medici, in special din cauza nivelului scazut de trai din aceasta parte a tarii. In judetul Vaslui, listele medicilor sint de doua-trei ori mai mari, iar in mediul rural, mii de oameni au ramas fara medic de familie din cauza celor peste 30 de dispensare care nu au un cadru medical. Pina se vor hotari doctorii sa se stabileasca in mediul rural, cu familie cu tot, pentru niste facilitati virtuale, vor trece alti citiva ani.
Dupa cum spunea dr. Zavate, in judetul nostru, unui medic de familie ii revin circa 6.000 de pacienti. In aceste conditii, medicul de familie are doua variante: ori inscrie toti asiguratii care i se adreseaza si atunci depaseste cu mult numarul ideal, riscind astfel sa fie acuzat ca lucreaza superficial, ori nu ii primeste si poate fi acuzat ca refuza sa acorde asistenta medicala.
In loc de calculatoare, Casa Nationala de Asigurari achizitioneaza masini
Pentru ca cei de la nou infiintata Casa Nationala de Asigurari Sociale de Sanatate (CNASS) – institutia care se ocupa in principal de administrarea si orientarea fondurilor de asigurari de sanatate – au considerat ca, mai important decit dotarea cu calculatoare si alte instrumente de centralizare si verificare, este dotarea caselor de asigurari cu masini ultimul racnet, medicul de familie va trebui ca, in timp ce pacientul urla de durere, sa caute cu degetul in tabel pentru a vedea daca respectivul pacient este inscris sau nu pe listele sale si pentru a verifica bolile anterioare pe care le-a avut acesta. Pentru ca medicul de familie sa nu fie nevoit sa verifice in acest fel daca un pacient este sau nu inscris pe listele sale si pentru ca acesta sa-si dovedeasca calitatea de asigurat, se preconiza ca fiecare cetatean sa posede o cartela magnetica de asigurat. Anul trecut, o astfel de cartela era evaluata la 7-12 $.
"Parerea mea este ca cine a propus pentru tara noastra asa ceva, a visat frumos", a spus Mircea Zavate. Cartelele trebuiau sa inlocuiasca carnetele de sanatate sau clasicele adeverinte de salariat solicitate in momentul prezentarii la medic. Trezindu-se pentru citeva minute la realitate si calculind cam citi bani ar fi trebuit numai pentru realizarea cartelelor magnetice, guvernantii au hotarit sa le inlocuiasca cu Carnetele de Asigurari de Sanatate. Toti romanii care isi platesc asigurarile sociale de sanatate trebuiau sa primeasca un astfel de carnet inca din noiembrie 1998. Insa, nici macar acest lucru nu au fost in stare sa-l realizeze. "Carnetul de asigurat este cu totul altceva decit carnetul de sanatate. Acest carnet va apare, dar nu se stie cind. Toate aceste lucruri sint intr-adevar frumoase, dar nu exista", a confirmat dr. Zavate.
In aceste conditii, salariatii se vor prezenta la spitale nu cu ceea ce viseaza guvernantii – faimoasa cartela magnetica sau Carnetul de asigurat – ci cu clasicele adeverinte, prin care sa demonstreze ca au platit CAS-ul, iar pensionarii vor putea solicita servicii medicale doar cu talonul de pensie si Carnetul de sanatate.
"Vor iesi scandaluri mari de tot"
De la 1 aprilie, cetateanul, in caz de boala, trebuie sa se adreseze mai intii medicului de familie. Acesta studiaza boala si, in caz ca este nevoie, trimite pacientul la un medic specialist sau la spital. Bolnavul nu plateste nimic, pentru ca, lunar, i se opreste din salariu, pentru asigurari, 7%.
Ca orice sistem de asigurari, cele de sanatate presupun constituirea unui fond care se cheltuie atunci cind se produce riscul asigurat, adica in momentul in care se produce boala. Mai clar, fiecare persoana care obtine venituri (cu citeva exceptii prevazute de Legea 145) vireaza intr-un fond special o cota de 4-7% din veniturile brute sau impozabile (in functie de modul incadrare in cimpul muncii). Daca se intimpla sa se imbolnaveasca, asiguratul va beneficia de ingrijiri medicale pentru ca si-a platit "polita" de asigurare de sanatate, de cele mai multe ori cheltuielile prilejuite de recuperarea sanatatii fiind cu mult mai mari decit platesteasiguratul.
Daca nu se imbolnaveste, contributia nu i se returneaza ci acopera, in baza principiului solidaritatii intre asigurati, cheltuielile pentru refacerea sanatatii celor care si-au pierdut-o, precum si cheltielile de functionare a retelei sanitare.
Insa, pentru ca "tacimul sa fie complet", lucrurile nu sint clare nici in aceasta privinta. Atit la nivel local cit si la nivel national, s-a observat ca desi majoritatea adeverintelor prezentate de bolnavi la internare confirma plata contributiei la asigurarile de sanatate, doar o parte din firme vireaza in mod corect contributiile pentru salariati.
"Vor iesi scandaluri mari de tot si din acest punct de vedere. Omul stie ca i se opreste din salariu, pe stat de plata, contributia, dar totusi pe lista noastra unitatea respectiva figureaza ca nu si-a platit datoriile la Fondul asigurarilor sociale de sanatate. Noi il primim, ii acordam asistenta medicala si il trimitem apoi la Casa de asigurari, care trebuie sa scoata banii. O intereseaza cum, pentru ca asta este treaba ei, treaba noastra este sa acordam asistenta medicala", au afirmat medicii vasluieni.
Pentru ca guvernantii nu au gasit nici o modalitate de "a-i stringe cu usa" pe cei care nu-si achita datoriile la Fondul de asigurari sociale de sanatate, sistemul sanitar nu va putea merge mai bine ca pina acum. Oamenilor li se opreste din salariu, firmele insa nu vireaza banii si astfel sistemul sanitar va fi finantat, dupa cum spun cadrele medicale, "din ceva ce seamana cu gaurile din svaiter".
Medicii vor acorda asistenta medicala atita timp cit vor avea cu ce, pentru ca daca nu se string fondurile nu vor fi nici bani pentru procurarea de medicamente, aparatura medicala, aprovizionare cu alimente, plata salariilor etc.
La inceputul acestei luni, dupa cum ne declara Valentin Costinescu, director general al Casei de asigurari, datoriile sectorului sanitar catre diversi furnizori se ridicau la peste 21 de miliarde de lei, iar datoriile agentilor economici vasluieni la fondul de asigurari sociale de sanatate sint peste 20 de miliarde.
In aceste conditii, se va ajunge ca bolnavii sa fie lasati sa moara pe strada. Oricita bunavointa ar avea cadrele medicale, neavind bani, aparatura, medicamente etc, nu vor putea trata la nesfirsit bolnavii care, nici ei, la rindul lor, nu sint vinovati.
"Ii vom trata, dar cit timp? Cu ce sa ingrijim bolnavii daca in farmacii nu se gasesc medicamente uzuale? In spitale, oricit ar aparea de absurd, nu sint uneori manusi chirurgicale, aparatura pe care o avem este din ce in ce mai greu de folosit si multe altele. Vom ajunge sa ne uitam neputinciosi la pacienti si sa apelam la leacurile babesti. Guvernul a adus sistemul medical intr-o umilire fara precedent", spun cadrele medicale.
"La inceput va fi o mare, mare bilbiiala"
Legea asigurarilor sociale de sanatate, la aproximativ 2 ani de la aparitia sa in "Monitorul Oficial", nu a reusit sa elimine sau sa gaseasca solutii la problemele sistemului sanitar. Cert este insa ca, asa cum afirma dr. Mircea Zavate, "la inceput va fi o mare, mare bilbiiala".
Desi a intrat in vigoare de la 1 aprilie, s-a mai acordat o perioada de rodaj de 3 luni, in care medicii de familie sint obligati sa acorde asistenta medicala tuturor bolnavilor care li se adreseaza. Abia dupa aceasta perioada de gratie nu vor mai primi consultatie medicala decit cei asigurati. (Laura GRASU)

Comentarii