Restauratorii – niste anonimi

In laboratorul de restaurare de la Muzeul "Vasile Parvan" lucreaza in prezent doi specialisti: Lidia Dragomir si Gabriela Rotaru.
Lidia Dragomir are 41 de ani si lucreaza in aceasta meserie de 24 de ani, numai la muzeul birladean. A absolvit liceul si o scoala de grafica si restaurare.
– Cum vi se pare meseria pe care o practicati de un sfert de secol?
– Este o meserie frumoasa, de mare raspundere. Ne ocupam de restaurarea sau refacerea bunurilor culturale ce au fost supuse procesului alterarii si imbatrinirii, bunuri care prin rolul, structura si functionalitatea lor fac parte din tezaurul de valori materiale si spirituale acumulat de-a lungul veacurilor de societatea umana. Noi, restauratorii, avem sarcina de a mentine un bun de patrimoniu cit mai aproape de starea initiala, originala si de a-l feri de transformari.
– Ce face efectiv un restaurator?
– Arheologul aduce de pe teren obiectele pe care le gaseste, exact in stadiul in care se aflau in momentul descoperirii. Ele sint insotite de fotografii si desene de la fata locului. Noi trebuie sa curatim obiectele si sa le aducem cit mai aproape de starea originala. Aceasta se face aplicind diferite tratamente chimice. Nu ne putem permite sa gresim tratamentul pentru ca se poate distruge obiectul. Apoi piesele sint conservate. Trebuie asigurata o protectie impotriva factorilor de mediu atit a obiectelor restaurate, cit si a celor a caror restaurare dureaza mai mult timp, pentru incetinirea procesului de deteriorare.
– Ati avut vreun esec?
– Eu, personal, nu. N-ar fi cinstit sa nu recunosti cind ai un esec. Trebuie sa apreciezi singur cit de capabil esti in rezolvarea unui caz. Diagnosticarea si aplicarea gresita a unui tratament conduc la deteriorarea piesei.
– Sinteti multumiti de aparatura pe care o aveti la Birlad?
– Nu este grozava, dar ne descurcam. Avem strictul necesar si un minim de materiale. Toate sint in functie de bani. Cert este ca nu am apelat niciodata la laboratoarele de investigatii zonale in care lucreaza chimisti, fizicieni si care dispun si de aparatura mai buna ca a noastra. Pentru rezolvarea cazurilor colaboram cu toti specialistii din toate sectiile muzeului: arheologi, muzeografi, geologi.
– Care a fost cea mai grea lucrare la care ati participat?
– Cea mai migaloasa lucrarea a fost restaurarea tezaurului descoperit in 1998, la Birlad, pe strada Dumbrava Rosie nr. 23. Au fost descoperite 3.095 de monede de argint, una de bronz, un inel de bronz si un vas de ceramica. Monedele au fost emise in 14 tari, provincii, ducate si orase, care au dus la o diversitate de numerar. Toate piesele erau un bulgare din oxid. S-a lucrat la restaurarea tezaurului timp de 3 luni – timp record.
– Care a fost ultimul obiect restaurat?
– Ultimul obiect a fost o sabie, de dimensiuni mici – cam 8 centimetri, din bronz. Ea provenea de la o statuieta ce il reprezenta pe Sfintul Gheorghe si balaurul. Sabia a avut un brat lipsa. In doua zile i-am turnat bratul si i-am dat forma corespunzatoare.
– Ce va place sa lucrati mai mult, ceramica sau metalul?
– Amindoua, dar metalul are un farmec anume, are luciu. La monede descoperi pe fatete numeroase detalii. E fascinant. Ceramica este mai simpla. Pentru recuperarea unui vas de ceramica trebuie sa existe cam 50% din original. Trebuie data forma corecta a vasului. Este nevoie de multa munca si multa rabdare. Aceasta meserie nu se face de dragul de-a avea un serviciu, trebuie sa-ti placa. Nu cred ca as fi putut avea alta meserie. Este pacat ca sintem aproape niste anonimi la munca pe care o depunem. (Marilena PINTEA)