Saracia loveste in abonatii Conel

miercuri, 07 iulie 1999, 23:00
2 MIN
 Saracia loveste in abonatii Conel

Noul sistem de tarifare a energiei electrice introdus de Conel, de pe 6 iunie, demonstreaza inca o data cit de putin curent consuma populatia, din cauza saraciei.
Dupa o luna de la semnarea actelor aditionale de catre consumatori, Sucursala de Distributie a Energiei Electrice (SDEE) Vaslui a facut o statistica a optiunilor abonatilor atit din mediul rural cit si din mediul urban.
In cele patru orase, abonatii casnici au preferat tariful social in procent de 33,6%, repartizat pe cele patru localitati astfel: 47% la Negresti, 44% la Husi, 25% la Vaslui si 18,6% la Birlad.
Situatia este cu totul diferita in mediul rural, unde desi au fost vizitati doar o treime din abonati, deoarece incasarea se face trimestrial, procentul este relevant: 89,2% au preferat tariful social.
Pe cele 5 centre de distributie, cel mai mare procent se inregistreaza la CDEE Husi, 93%, urmat de CDEE Negresti – 90%, Birlad cu 89%, Vaslui si Murgeni – 87%.
Pe ansamblu, in judetul Vaslui, 61,4% din abonatii Conel au preferat tariful social unde pretul este mai mic pentru cei care consuma maxim 70 kwh/luna.
Maricela Tabusca, sef birou relatii cu publicul din cadrul SDEE Vaslui, ne-a precizat ca acest procent nu este de speriat: "Previziunile noastre s-au adeverit. De fapt, conform prognozei noastre, consumatorii si-au dat seama ce tarif trebuie sa aleaga, cel mai convenabil pentru ei. Ce-i drept, am mai avut si cazuri in care au fost intocmite gresit facturi, dar in numar foarte mic si acestea au fost rezolvate pe loc. Numarul lor s-a ridicat la aproximativ 20 intr-o luna. Actiunea de optare pentru unul din cele doua tarife continua in mediul rural si chiar si in urban. Data limita pentru prezentarea actelor aditionale este 7 iulie (in mediul urban – n.r.) dar noi vom primi in continuare actele aditionale." (Theodor ISTRATE)

Comentarii