Viata la 1 metru inaltime

Sint scunzi. Abia ajung la coltul mesei sau la minerul usii. Cind este aglomerat in mall se pierd cu usurinta in multime, iar cind merg pe strada lumea se uita lung si de sus la ei. Abia trec de mijlocul unei persoane, iar un sofer care ar da cu spatele ar avea mari probleme sa-i vada in oglinda retrovizoare. Nu merg insa nici la gradinita, si nici la scoala primara. Sint maturi, atit dupa standardele locale, cit si dupa cele americane. Sint oameni in toata firea, doar ca sint pitici.

"Ziarul de Iasi" a stat de vorba cu doua persoane nascute cu nanism, o femeie si un barbat. Cei doi au povestit pe larg despre experienta lor de viata si despre modul cum se integreaza in societate. Doua povesti pe cit de diferite, pe atit de interesante.

Ea: "Nu ma simt in largul meu in oras"

Diana are 24 de ani si a absolvit in anul 2009 scoala profesionala de croitorie. Ea masoara 1,25 metri. La intilnirea cu reporterii "Ziarului de Iasi" a venit de mina cu mama sa adoptiva, doamna Petra. "La virsta de doua luni am fost abandonata de parinti la un orfelinat. Mama (n.r – doamna Petra) m-a luat cind eram in clasa a IV-a la scoala Ion Holban. De atunci pot spune ca am o familie. Mi-am cunoscut parintii naturali si mai am doua surori. Locuiesc cu totii in Helesteni. Mi-au spus ca m-au lasat din cauza bolii", povesteste tinara.

Diana locuieste intr-o casa in Bucium si spune ca-i place sa aiba grija de animalele din curte: citeva gaini si ciinele familiei. In fiecare dimineata cind se trezeste, le hraneste, apoi se ocupa de treburile casnice. "Dupa ce dau de mincare la animale, imi beau cafeaua indulcita cu o singura pastila de zaharina. Apoi mai fac curat prin casa, ajut la gatit si mai stau cu baietelul mamei, care are sase ani si jumatate", continua tinara.

Din cauza privirilor celor din jur, Diana s-a inchis in ea si socializeaza foarte putin. Ea a lucrat jumatate de an la o fabrica de textile, dar nu a rezistat pentru ca, sustine Diana, "ei doreau ca eu sa lucrez repede, si eu nu puteam". A mai incercat sa se angajeze de atunci, si chiar a participat la bursa locurilor de munca, unde a depus CV-uri la mai multi angajatori, dar nimeni nu a contactat-o. "Nu am mers niciodata in club, nu m-am machiat niciodata si nici nu am avut iubit. Ies doar de doua ori pe luna in oras, cu o prietena, din cauza ca mi-e frica. Lumea se uita lung la mine si vorbeste. Cu oamenii mari m-am obisnuit, in schimb copiii se uita prea insistent si nu ma simt in largul meu", continua Diana.

Aceasta sustine ca isi cumpara haine foarte rar, iar atunci cind o face isi ia incaltaminte de la raioanele de copii si imbracaminte de la adolescenti. Ii plac foarte mult animalele si i-ar placea sa fie voluntar la o asociatie unde sa aiba grija de acestea. Se gindeste serios sa faca si un curs de manichiura-pedichiura, dar are o retinere pentru ca: "si acolo trebuie sa lucrezi repede, iar eu nu pot".

In rest timpul si-l ocupa cu un serial corean de pe TVR 1, pentru ca "toate telenovele sint la fel", asculta melodiile lui Michael Jackson si ale Thaliei, iar din cind in cind se mai uita la emisiuni despre culturisti.

El: "Sint liber sa fac ce vreau"

Daca Diana nu a mers niciodata in club, la polul opus este, Andrei Luta, de 26 de ani, care nu pierde nici o astfel de ocazie. Absolvent al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor, tinarul de doar 1,42 m este colaborator din 2008 la localul Castelul Medieval, pe post de bufon la nunti, botezuri sau alte evenimente. "Fac ce vreau. Am voie sa dansez, sa vorbesc cu lumea de la masa, duc tortul, joc gaina. Sint liber sa fac ce vreau", povesteste degajat Andrei.

A aflat ca restaurantul Cavalerul Medieval cauta un bufon prin intermediul unor amici. "Am mai incercat sa ma angajez, dar nu mi-am prea dat interesul. Am zis sa incerc totusi sa vad despre ce este vorba la Castelul Medieval, si atunci cind m-a vazut patronul de acolo mi-a spus: «Tu esti ala». Au insistat, mi-au facut costum si mi-a placut din prima ceea ce fac. De atunci am ramas aici", povesteste Andrei.

Pentru el faptul ca masoara 1,42 metri in inaltime nu a reprezentat niciodata o problema. "Din contra, sint avantajat. Am o gramada de prieteni, duc o viata normala si nu duc lipsa de nimic. La scoala mi-am dat interesul sa nu am corigente sau restante, iar profesorii m-au indragit", detaliaza Andrei.

Se pregateste pentru permisul auto

El spune ca in general nu are probleme cu hainele, totusi pantalonii ii scurteaza de fiecare data. In timpul liber nu pierde ocazia sa iasa prin cluburi sau cu baietii, care-l mai striga si Piticul, iar cu fetele nu a avut niciodata probleme. "Cea mai lunga relatie a durat 4 ani. In rest am mai avut relatii, dar trecatoare, si toate au fost mai inalte decit mine", povesteste rizind Andrei.

Tinarul mai are o sora geamana, si un frate de 36 de ani plecat in Italia. El este singurul pitic din familie, dar asta nu-l deranjeaza deloc. "Acasa totul este normal. Nu am nici macar un intrerupator mai jos sau chiuveta. Toate sint normale. Daca este o cana mai sus, ma urc pe scaun si o iau", afirma tinarul.

Ii place la nebunie sa calatoreasca si sustine ca a vizitat toate judetele din tara. Pe viitor isi doreste sa aiba propria agentie de turism si se pregateste sa inceapa scoala de soferi pentru obtinerea permisului categoria B, cu toate ca stie ca viitoarea sa masina va trebui modificata pentru a ajunge la pedale. Pe linga plimbarile pe care le face, timpul liber si-l mai ocupa cu prietenii la fotbal. "Lumea ma saluta pe strada sau prin cluburi pentru ca ma stie din reclamele de la Cavalerul Medieval. Eu chiar ma bucur ca m-am nascut asa", spune Andrei.

"Toti sintem diferiti, mai mici sau mai mari, dar la fel"

Sociologii sustin ca persoanele nascute cu nanism reprezinta o responsabilitate a intregii societati, important este insa cum se vad aceste persoane pe ele insele. "In primul rind este perceptia sociala, dar mai ales autoperceptia acestor persoane. Ei se percep ca fiind diferiti, timizi, frustrati, stinjeniti, fiind construite stereotipuri negative pe seama lor. Cind intra in sistemul de invatamint, alte stereotipuri negative. Trebuie sa depasim acest pas si sa-i consideram oameni normali. Acuma nici sa nu-i discriminam pozitiv, in sensul sa beneficieze de fel de fel de avantaje pentru ca sint altfel. Copiii trebuie educati de la gradinita pina la universitate ca toti sintem diferiti, mai mici sau mai mari, dar la fel. Asta inseamna 2-3 generatii bine educate, si atunci vom putea vorbi altfel", sustine sociologul Nicu Gavriluta, decanul facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii "Al.I. Cuza" Iasi.