Actorul Ioan Fiscuteanu, din „Moartea domnului Lazarescu”, a incetat din viata

duminică, 09 decembrie 2007, 20:18
2 MIN
 Actorul Ioan Fiscuteanu, din „Moartea domnului Lazarescu”, a incetat din viata

Actorul a jucat in peste 60 de spectacolele la teatrul din Tirgu Mures, si ar fi trebuit sa fie distribuit luni in spectacolul "Hangita" de Carlo Goldoni.

A jucat si alte 80 de roluri pe scenele altor teatre din tara, dar si in numeroase filme, printre care "Fructe de Padure", in regia lui Alexandru Tatos, "Glissando", in regia lui Mircea Danieliuc, "Emisia continua", "Asfalt tango", regia Nae Caranfil sau "Prea tirziu", de Lucian Pintilie.

Actorul s-a nascut pe 19 noiembrie 1937, la Sanmihaiu de Campie, din Bistrita Nasaud. A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti in 1962.

Directorul Teatrului National din Tirgu Mures, Cristian Ioan, a declarat pentru NewsIn ca desi se stia despre Fiscuteanu ca este bolnav, spera insa ca starea actorului sa se imbunatateasca deoarece in urma cu sase zile, cind l-a vizitat la spital, acesta parea a fi in cea mai buna forma.

Astazi, Ioan Fiscuteanu urma sa fie distribuit in spectacolul "Hangita" de Carlo Goldoni.

Actorul Ioan Fiscuteanu a devenit celebru datorita rolului principal din filmul "Moartea domnului Lazarescu", pentru care a fost premiat la festivalul de la Copenhaga, in 2005.

Fiscuteanu a jucat rolul principal in filmul "Moartea domnului Lazarescu", regizat de Cristi Puiu, ce spune povestea unui batrin in virsta de 63 de ani care este plimbat prin spitale o noapte intreaga, diagnosticat de fiecare data altfel.

Filmul a cistigat peste 30 de trofee la festivaluri internationale, dintre care cel mai important este premiul sectiunii "Un Certain Regard", la Cannes (2005). "Moartea domnului Lazarescu" a cistigat si "Premiul publicului" la TIFF (2005), Marele Premiu "The Silver Orb", Alba Regia (2005), Marele Premiu "The Golden Tower", Palic (2005) sau Marele Premiu al juriului si "Lebada de Aur" pentru Cel mai bun actor, Ioan Fiscuteanu, la Copenhaga (2005). (NewsIn)

Comentarii