Care este cel mai activ oras din lume pe Facebook. Aproximativ 10% dintre bucuresteni au cont pe reteaua de socializare

marți, 23 august 2011, 07:12
1 MIN
 Care este cel mai activ oras din lume pe Facebook. Aproximativ 10% dintre bucuresteni au cont pe reteaua de socializare

 Bucurestiul figureaza in topul primelor 120 de orase ale lumii in functie de numarul de utilizatori Facebook, ocupand pozitia 93. Peste 220.000 de persoane din Bucuresti sau care si-au trecut capitala drept "Oras de resedinta" au conturi pe reteaua de socializare, care a ajuns sa numere aproape 737 de milioane de utilizatori, potrivit portalului socialbarkers, specializat in statistici ale mediilor de socializare. Oficial, Bucurestiul are peste doua milioane de locuitori.

 Cel mai "social" oras din lume este Jakarta, unde exista peste 17 milioane de utilizatori Facebook, rata de penetrare in randul persoanelor care au acces la internet fiind de 80,2%. Pe locurile urmatoare se afla Istanbul, Mexico City, Londra si Bangkok. Cu toate ca Bucurestiul se afla in ultima treime a topului, capitala Romaniei a reusit sa depaseasca orase precum Rotterdam, Belgrad sau Bonn.(Mediafax)

Comentarii