Catalin Maruta si 3rei Sud-Est prezinta prima semifinala nationala a Eurovisionului

miercuri, 24 ianuarie 2007, 18:59
2 MIN
 Catalin Maruta si 3rei Sud-Est prezinta prima semifinala nationala a Eurovisionului

In semifinala de simbata, transmisa in direct la TVR1 vor concura trupa Wassabi alaturi de Morandi, urmata de Jasmine, Spitalul de Urgenta, Respect, Giulia Nahmany, Daniela Raduica, Desperado si Tony Poptamas, New Effect feat. Moni-K, Locomondo, RedNex feat. Ro-Mania, Nico si Gabriel Huiban. Cei 12 candidati vor beneficia de durate de timp egale in care telespectatorii vor avea ocazia sa discute cu ei in direct, prin telefon, sa afle detalii despre cum au ajuns sa participe la concurs si sa urmareasca videoclipurile pieselor lor.

TVR va difuza insa si citeva dintre cele mai cunoscute piese din istoria Eurovision-ului, interpretate de romani: "Nel Blu Di Pinto Di Blu (Volare)" – Domenico Modugno (remix – Mihai Georgescu, Bere Gratis), „What’s Another Year?" – Johnny Logan (remix – Taxi), „Diva" – Dana International (remix – Luminita Anghel), „Every Way That I Can" – Sertab Erener (remix – Blondy), „Congratulations" – Cliff Richard (remix – Anda Adam si Alex).

Tot simbata, TVR 1 va intra in „legatura directa cu Helsinki" (unde se va desfasura finala internationala – n.r.), de unde Monique Ghiurkonen  (actrita Raluca Rusu) si Kosmin Prelipcionen (actorul Emanuel Parvu) vor prezenta stiri.

De asemenea, atit in semifinala de simbata cit si in cea din 3 februarie, pe arena „In corzile vocale", se vor desfasura doua meciuri de box. Simbata intra in ring Luminita „Privighetoarea Nemiloasa" (Luminita Anghel) si Luiza „Spaima portativului" (o tinara actrita).

Cea de-a doua semifinala, din 3 februarie, va fi, de asemenea, transmisa in direct. Concurentii vor fi Moni-K, Simplu & Andra, Tibi Scobiola, Nico, Celia, Ada (Alexandra Badoi), Wassabi, Desperado si Tony Poptamas, Indiggo, Ionut Ungureanu (Provincialii), Trupa Veche si Marcel Pavel.

Cele mai bune sase piese din fiecare semifinala, alese de un juriu de specialitate, dar si prin voturile telespectatorilor, vor intra in faza finala. Ponderea televotingului este de 50%.

Marea finala, la care participa 12 melodii, va avea loc in data de 10 februarie 2007 si va fi, de asemenea, transmisa in direct. Modalitatea de jurizare va fi: 50% televoting, 50% juriu.

Finala internationala din acest an va avea loc pe 12 mai, la Helsinki, ca urmare a faptului ca, in 2006, concursul a fost cistigat de trupa finlandeza Lordi. In acest an, Romania este calificata direct in finala Eurovision Song Contest 2007, datorita locului patru obtinut de Mihai Traistariu la editia din 2006, desfasurata la Atena. (NewsIn)

Comentarii