Cintaretul Florin Chilian cere Ministerului Culturii despagubiri de un milion de euro

luni, 23 aprilie 2007, 20:12
2 MIN
 Cintaretul Florin Chilian cere Ministerului Culturii despagubiri de un milion de euro

Melodia lui Chilian a fost folosita in clipul campaniei de promovare a lecturii lansata de Ministerul Culturii in urma cu doi ani, atunci cind ministru era Mona Musca.

”Am tot incercat de la toti ministrii culturii sa obtin intrarea lor in legalitate”, a spus Chlian pentru NewsIn. ”Era o campanie pentru carte dar, in clipa in care au refuzat sa-mi trimita o hirtie pe care eu sa o semnez, prin care sa-i imputernicesc, mi se pare absurd sa trag eu de Guvern sa intre in legalitate”, a explicat cintaretul.

Artistul a trimis, saptamina trecuta, o convocare la Ministerul Culturii si Cultelor prin care i-a cerut ministrului Iorgulescu sa se intilnesca in 15 zile de la intocmirea cererii, pentru a solutiona, pe cale amiabila, aceasta problema. In caz contrar, Chilian este hotarit sa dea ministerul in judecata si sa ceara despagubiri de un milion de euro, deoarece i-au fost incalcate drepturile de autor.

Ministrul culturii Adrian Iorgulescu a declarat insa, pentru NewsIn, ca nu cunoaste problema si ca artistul nu ar trebui sa se adreseze ministerului.

Tudorel Urian, consilier de imagine al ministrului culturii, a spus ca aceasta campanie a fost una de utilitate publica, iar ministerul nu s-a implicat in realizarea sau difuzarea clipului in care apare melodia lui Chilian.

”Clipul a fost realizat pro bono de Felix Tataru de la GMP”, a spus Urian pentru NewsIn. ”El a venit cu materialul gata facut la minister si nu l-a intrebat nimeni daca are acordul pentru a folosi piesa sau imaginile. Consiliul National al Audiovizualului a considerat ca este o campanie de interes public si ca posturile de televiziune trebuie sa difuzeze clipul pe gratis. Ministerul Culturii nu a cheltuit nici un ban pe productia si difuzarea acestui clip”, a explicat Urian.

Ministerul Culturii si Cultelor a lansat, in data de 23.04.2005, programul de incurajare a tinerilor de ”a se intoarce spre lectura”, intitulat ”Mai bine o carte”. Programul a cuprins o campanie publica nationala de promovare a culturii, cu o durata de un an, in scopul ”readucerii in atentia publicului a cartii si regasirea gustului pentru lectura”.

Programul „Mai bine o carte" a fost promovat prin intermediul unui spot publicitar realizat de compania de publicitate GMP, muzica folosita fiind o parte din piesa ”Zece”, melodie compusa in intregime (atit muzica, cit si versuri) de Florin Chilian. (NewsIn)

Comentarii