Jocurile video, noul mijloc de promovare pentru artistii din industria muzicala (VIDEO)

duminică, 26 iunie 2011, 16:05
2 MIN
 Jocurile video, noul mijloc de promovare pentru artistii din industria muzicala (VIDEO)

Cel mai recent exemplu in acest sens este cel al companiei Ubisoft care a anuntat ca va colabora cu grupul american Black Eyed Peas pentru a lansa pe piata un joc video – de dans si de interpretare – care va ajunge in magazine la sfarsitul anului, pe consolele Xbox 360 si Wii.

O veritabila "explozie" de noi produse muzicale se datoreaza aparitiei din ultimii ani a unor dispozitive care le permit utilizatorilor sa se joace folosind reproduceri muzicale ale unor instrumente adevarate. Aceasta reusita se datoreaza faptului ca producatorii noilor jocuri folosesc o muzica dance cunoscuta de public, utilizand o tehnologie care detecteaza miscarile.

Cantareti si trupe dintre cei mai cunoscuti in lume, retrasi de pe scena muzicala sau inca in activitate, nu ezita de acum inainte sa isi asocieze imaginea cu un joc care le este dedicat, dupa modelul unor nume majore din industria muzicala, precum Abba, Aerosmith si Metallica.

Anul trecut, Ubisoft a adus un omagiu postum celui care a fost "regele muzicii pop", lansand "Michael Jackson: The Experience", un joc video care le propune utilizatorilor sa danseze pe cele mai renumite piese din repetoriul starului american.

Compania franceza a anuntat ca va continua si in 2011 pe aceeasi linie de strategie si ca va continua sa se asocieze cu cei mai in voga artisti ai momentului.

"Aceasta colaborare este importanta pentru noi. E incredibil sa stim ca de acum inainte ne vom afla in sufrageriile oamenilor care vor dansa si canta pe piesele noastre", a declarat Fergie, solista grupului Black Eyed Peas.

Miza este foarte importanta si pentru editorii de jocuri video, care spera sa realizeze vanzari importante, sprijinindu-se pe renumele artistilor cu care colaboreaza. Astfel, jocul "Michael Jackson: The Experience" s-a vandut in peste 3 milioane de exemplare pe plan mondial in doar cateva luni de la lansare.

Jocul "Just Dance", avand un play-list mult mai variat, care grupeaza cateva zeci de artisti, a avut la randul lui un succes urias, cu peste 14 milioane de unitati vandute. Jocul apare si in cateva secvente din cel mai recent videoclip al cantaretei americane Katy Perry.

Nu doar starurile consacrate au de profitat de pe urma acestor colaborari, deoarece si artistii mai putin cunoscuti pot sa se faca cunoscuti marelului public prin intermediul acestor jocuri video.

Casa de discuri Roadrunner Records a declarat ca vanzarile albumului "Inhuman Rampage" al grupului rock Dragon Force au crescut cu 126% intr-o singura saptamana, in urma cu cativa ani. O piesa de pe acest album facea parte din play list-ul jocului video "Guitar Hero 3: Legends of Rock", lansat in acelasi timp cu albumul. (Mediafax)

Comentarii