Madonna sustine, pe blogul ei, ca detine deja ultimul volum din seria Harry Potter

joi, 12 aprilie 2007, 17:49
2 MIN
 Madonna sustine, pe blogul ei, ca detine deja ultimul volum din seria Harry Potter

Cintareata marturiseste ca a sunat-o pe J.K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, care i-a spus Madonnei ca ii este imposibil sa-i dea o copie a romanului.

”I-am spus uneia dintre asistentele mele ca am nevoie de o copie, exact ca in film (”Diavolul se imbraca de la Prada” – n.r.), si, intr-un final, am facut rost de volum pentru fiica mea”, spune Madonna pe site-ul (http://madonna sthoughts. blogspot.com) . ”Sa ai asistenti este minunat!”, a afirmat vedeta.

Al saptelea si ultimul volum din seria Harry Potter, "Harry Potter and the Deathly Hallows", va fi lansat in intreaga lume pe 21 iulie. Cartea va aparea in Romania la editura Egmont si va fi tradusa, ca si precedentele, de studenta in virsta de 22 de ani Ioana Iepureanu, potrivit Egmont Romania. Data aparitiei variantei in limba romana a volumului nu a fost inca stabilita.

Primele sase carti din serie au fost traduse in 64 de limbi, iar 325 de milioane de exemplare s-au vindut din 1997 pina in prezent, potrivit cifrelor comunicate de editorul britanic Bloomsbury.

In Romania, ultimul volum din serie a aparut in noiembrie 2005 si s-a vindut in 55.000 de exemplare, potrivit editurii Egmont.

Madonna este casatorita cu regizorul britanic Guy Ritchie, cu care are un copil, Rocco, de sase ani. Cintareata mai are o fetita, Lourdes-Maria, de noua ani, dintr-o relatie cu instructorul ei de aerobic, Carlos Leon. La 48 de ani, Madonna si-a dorit sa adopte un copil din Malawi. Cintareata l-a adoptat pe David, un baietel de culoare, in octombrie anul trecut, ceea ce a stirnit o adevarata isterie in intreaga lume. David se afla inca in perioada de proba in familia vedetei, inainte de a i se acorda acesteia dreptul de adoptie permanenta. (NewsIn)

Comentarii