Ozzy Osbourne, vocea unui trol intr-un serial de desene animate

vineri, 10 iunie 2011, 16:42
1 MIN
 Ozzy Osbourne, vocea unui trol intr-un serial de desene animate

Fostul solist al trupei Black Sabbath, numit si "printul intunericului", va asigura vocea unei creaturi marine care va aparea intr-un episod din serialul animat "Fish Hooks", informeaza contactmusic.com.

In acest episod intitulat "Legend of the Earth Troll", rockerul in varsta de 62 de ani apare in postura unui super-erou intr-o lume reciclata, in care personajul Oscar, a carui voce este asigurata de Justin Roiland, il incurajeaza pe bunul lui prieten Milo, interpretat de Kyle Massey, sa invete cat sunt de importante actiunile de salvare a planetei.

Incercand sa isi schimbe obiceiurile, Milo adopta conceptul de reciclare, dar il duce pana la extrem, punandu-i in pericol la un moment dat pe prietenii si profesorii lui.

Din fericire, super-eroul a carui voce este asigurata de Ozzy Osbourne este la post – Earth Troll salveaza situatia si il ajuta pe dezinformatul Milo sa inteleaga erorile pe care le-a facut.

Muzicianul britanic nu este singurul nume de calibru care apare in serialul "Fish Hooks".

Printre celebritatile care au aparut in calitate de invitat special in acest serial de desene animate se numara actrita din "Ferris Bueller’s Day Off" Edie McClurg, comicul din "The King of Queens" Jerry Stiller si actrita de comedie Rachel Dratch. (Mediafax)

Comentarii