Rod Stewart si Kanye West vor cinta, alaturi de Elton John, la „Concert for Diana”

joi, 26 aprilie 2007, 19:28
2 MIN
 Rod Stewart si Kanye West vor cinta, alaturi de Elton John, la „Concert for Diana”
Rapperul Kanye West

Lily Allen, Natasha Bedingfield, The Feeling, James Morrison, Orso si Status Quo vor urca, de asemenea, pe scena. Elton John, Duran Duran, Bryan Ferry, Joss Stone si Pharell Williams anuntasera deja, cu mai multe zile in urma, ca vor participa la concert. English National Ballet si compozitorul Andrew Lloyd Webber vor pregati momente speciale. Webber va dirija un medley din melodii celebre din musicalurile sale.

Analistii media comentasera ca spectacolul, organizat de fiii Dianei, printii Harry si William, este in pericol de a nu fi bine reflectat din cauza unui alt eveniment, Live Earth, care va avea loc pe 7 iulie, in sapte orase importante din lume. La concertul din 7 iulie  vor cinta, printre altii, Madonna, Red Hot Chili Peppers si Black Eyed Peas, ceea ce ar putea distrage publicul de la "Concert for Diana".

Show-ul va avea loc pe stadionul Wembley din Londra, care este in prezent, in proces de modernizare. O noua serie, de 10.000 de bilete, va fi pusa in vinzare vineri, online, la adresa www.concertfordiana.com. In decembrie 2006, primele 22.500 de bilete pentru spectacol s-au vindut in doar 20 de minute, iar capacitatea maxima a stadionului ar putea sa fie in jur de 60.000 de spectatori.

"Concert for Diana" va fi organizat pe 1 iulie 2007, data la care printesa ar fi implinit 46 de ani. Artistii din Marea Britanie si America au fost alesi de William si Harry si reprezinta gusturile muzicale ale Dianei.

"Vrem ca spectacolul sa fie exact cum si-ar fi dorit mama, asa cum era ea", a spus William. "Si va fi cel mai frumos cadou pe care l-ar fi primit de ziua ei", a adaugat el. "Concert for Diana" va fi transmis, in direct, de posturile TV NBC si VH1

Printii William si Harry au anuntat ca o slujba in memoria mamei lor va avea loc pe 31 august, la Londra, la exact 10 ani de la moartea printesei intr-un accident de masina, la Paris. (NewsIn)

Comentarii