S-au pus in vinzare biletele la concertul lui Tudor Gheorghe „Serenada din trecut”

marți, 26 august 2008, 17:59
1 MIN
 S-au pus in vinzare biletele la concertul lui Tudor Gheorghe „Serenada din trecut”

Tudor Gheorghe si chitara sa, vocea si mai ales versurile cintecelor sale vor putea fi din nou savurate de publicul iesean. Unul dintre putinii muzicieni romani care isi incinta publicul intr-un mod cu totul aparte, el va sustine un nou concert la Iasi in luna septembrie.

"Femeia, eterna poveste", "Vrei sa ne-ntilnim simbata seara", "Ce-ar fi", "Sub balcon eu ti-am cintat o sereneda" sau "Ilona" sint doar citeva dintre piesele adunate pentru spectacolul intitulat "Serenada din trecut", dirijat si orchestrat de Marius Hristescu.

Concertul, care face parte dintr-un nou turneu ce include, pe linga Iasi, orasele Suceava sau Bacau, va dura aproximativ doua ore.

Biletele pentru concertul "Serenada din trecut"  au fost deja puse in vinzare, de doua zile, la Casa Studentilor si la Agentia Teatrala de pe bulevardul Stefan cel Mare si Sfint. Cei care vor sa stea in prinele rinduri vor plati 50 de lei, iar cei care se multumesc cu un loc mai in spatele salii vor plati 30 de lei. Spectacolul va avea loc pe 16 septembrie, la Sala "Providenta".

"Pina in luna decembrie, Tudor Gheorghe va mai sustine la Iasi inca trei concerte diferite, in afara de acesta", ne-a spus Benone Albert, organizator de spectacole.

Comentarii