Thievery Corporation lanseaza un album-protest

marți, 16 septembrie 2008, 18:16
2 MIN
 Thievery Corporation lanseaza un album-protest

Rob Garza si Eric Hilton – nucleul Thievery Coproration – au strins toate supararile si nemultumirile fata de sistem si le-au transformat creativ in "Radio Retaliation".

"Acest album reprezinta in mod cert o declaratie politica deschisa", marturiseste Garza. "Pina la a trece la fapte, nu exista absolut nici o scuza pentru a nu vorbi liber despre tot ceea ce se intimpla in lume la momentul actual: razboaie, diverse forme de agresiune si torturi, foamete si crize economice. Este foarte greu sa inchizi ochii si sa dormi linistit in timp ce lumea arde in jurul tau. Daca esti artist, acesta este cel mai bun moment pentru a vorbi despre tot ce se intimpla", sustine Rog Garza.

Eric Hilton considera canalele mediatice printre principalii vinovati: "In afara de citeva bastioane ramase independente, nu mai exista nici un fel de libertate muzicala sau informationala la radiourile americane. "Radio Retaliation" vorbeste tocmai despre acei oameni constienti de faptul ca ceva nu este in ordine cu "versiunile oficiale promovate in buletinele de stiri si in cultura in general".

Publicul roman va avea ocazia sa asculte cele mai recente piese semnate Thievery Corporation dar si hituri mai vechi in cadrul concertului live pe care Rob Garza si Eric Hilton il vor sustine alaturi de intreaga lor orchestra de 13 muzicieni la Sala Palatului, pe 15 octombrie. Biletele pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta precum si online, de pe www.myticket.ro, la preturile de 60, 85, 110 si 140 de lei, conform Emag!c Entertainment. (Hotnews)

Comentarii