Un film despre relatia actorilor Elizabeth Taylor si Richard Burton, in pregatire la Hollywood

joi, 02 iunie 2011, 15:22
2 MIN
 Un film despre relatia actorilor Elizabeth Taylor si Richard Burton, in pregatire la Hollywood

Un reprezentant de la Paramount Pictures a confirmat, miercuri, faptul ca renumitul studio hollywoodian a achizitionat drepturile de ecranizare a romanului "Furious Love: Elizabeth Taylor, Richard Burton and the Marriage of the Century", scris de Sam Kashner si Nancy Schoenberger, informeaza variety.com.

Filmul va fi produs de Julie Yorn, Gary Foster, Russ Krasnoff si Martin Scorsese.

Povestea dintre Elizabeth Taylor si Richard Burton, care a inceput in 1962, a fost cea mai mediatizata relatie de dragoste din epoca. Prima casatorie a celor doi, celebrata in 1964, a durat zece ani, a fost urmata de o alta casatorie, celebrata in 1975, si s-a incheiat cu un divort, pronuntat in 1976. Cei doi au fost condamnati de Vatican pentru "vagabondaj erotic".

Povestea lor adultera nu a fost lipsita de luxul de star: paparazzi, iahturi, bijuterii superbe, casele din Londra, Gstaad, Céligny si Puerto Vallarta si prietenii de petreceri, precum familia Rothschild, Aristotel Onassis, printesa Grace de Monaco, Tito, ducele si ducesa de Windsor.

Prima data cand Richard Burton si Elizabeth Taylor s-au intalnit a fost in 1952, cand Burton avea o sotie si o reputatie de playboy irezistibil si de bautor de nedoborat. In prima seara pe care au petrecut-o in acelasi loc, la o petrecere din Bel Air, Burton a izbucnit in ras, emotionat fiind de frumusetea actritei, dupa cum el insusi marturisea in memoriile sale.

Cei doi nu s-au mai intalnit timp de noua ani. Cand s-au reintalnit, cei doi actori se aflau pe platourile filmului "Cleopatra". Burton aparuse pe platou ca sa il inlocuiasca pe Stephen Boyd, in rolul lui Marc Antoniu. Elizabeth Taylor ii cunostea reputatia si era pregatita sa reziste avansurilor lui, in ciuda farmecului pe care acesta il avea, egalat de talentul lui actoricesc.

Cei doi au incercat sa stea departe unul de celalalt, deoarece Taylor nu mai dorea inca un divort mediatizat, iar Burton se simtea vinovat de efectele pe care aceasta relatie le avea asupra familiei sale. Asa ca relatia lor pendula de la momente in care cei doi nici nu isi vorbeau pe platouri la evadari in doi, cu fotografii in urma lor.

La 5 martie 1964, la doi ani dupa ce s-a indragostit de Richard, Elizabeth Taylor a divortat de Eddie Fisher. Richard Burton divortase de sotia sa, Sybil, in decembrie 1963. La doua zile de la divortul actritei, cei doi au zburat la Montreal, s-au cazat la hotelul Ritz Carlton sub numele de Smith si s-au casatorit. Aceasta era a doua casatorie a lui Burton si a cincea casatorie a lui Taylor.

Romanul "Furious Love: Elizabeth Taylor, Richard Burton and the Marriage of the Century" a fost scris de Sam Kashner si Nancy Schoenberger, care au avut acces la jurnalele scrise de Richard Burton, cu acordul actritei Elizabeth Taylor si al vaduvei lui Burton, Sally. (Mediafax)

Comentarii