Accidentele la trecerile de cale ferata, reduse cu o cincime in 2010 fata de primul semestru 2009

luni, 26 iulie 2010, 10:45
1 MIN
 Accidentele la trecerile de cale ferata, reduse cu o cincime in 2010 fata de primul semestru 2009

Peste 240 de actiuni pentru prevenirea acestui tip de accidente au fost desfasurate de politistii de la Serviciul Politiei Transporturi si de la Directia Politiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane in primul semestru din 2010.

Fata de perioada similara a anului trecut, numarul accidentelor petrecute in aceste zone a scazut cu 19,2%, iar cel al persoanelor decedate s-a redus cu 21,8%. Totodata, numarul persoanelor accidentate in evenimente rutiere produse la trecerile la nivel cu calea ferata a scazut cu 14,3%.

Cele mai multe accidente s-au petrecut la intersectia caii ferate cu drumuri comunale si drumuri judetene.

Accidentele au produs si pagube materiale, care au afectat patrimoniul companiilor feroviare si al operatorilor de transport feroviar privat, fiind inregistrate 14 cazuri in care a fost avariata infrastructura feroviara, 21 in care au fost avariate locomotivele garniturilor de tren, 57 cand s-a produs talonarea barierelor si intarzieri ale 49 de trenuri. De asemenea, au fost distruse 13 autovehicule, iar 59 au fost avariate.

Politistii au constatat peste 3.500 de abateri si au ridicat, in scopul suspendarii, 241 de permise de conducere si 55 de certificate de inmatriculare.

In aceasta perioada, s-au intocmit 24 de informari catre primariile comunale si orasenesti, administratori ai unor segmente de drum public cu care se intersecteaza calea ferata, pentru imbunatatirea sistemului de presemnalizare si semnalizare rutiera si informarea soferilor privind riscurile la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere instituite in aceste zone. (Mediafax)

Comentarii