AFP: Gafe, sex si bani – Silvio Berlusconi, un lider atipic

miercuri, 09 noiembrie 2011, 10:02
2 MIN
 AFP: Gafe, sex si bani – Silvio Berlusconi, un lider atipic

In cursul summiturilor oficiale, el este protagonistul mai multor episoade insolite, ascunzandu-se in spatele unei plante pentru a o speria pe cancelarul Angela Merkel sau punandu-i coarne unui ministru spaniol in timpul fotografiei de grup.

Miliardar, el a ramas proprietarul imperiului sau economic format din holdingul Fininvest, care controleaza numeroase companii, intre care grupul de televiziune Mediaset, in pofida riscului unui conflict de interese cu functia pe care o detine.

El este si primul premier italian care detine un club de fotbal, AC Milan, in care a investit mult pentru a-l aduce pe primul loc in campionatul Italiei, castigat inca o data in 2011.

Fost vanzator de aspiratoare, cantaret si animator in cluburile de noapte, el si-a dezvaluit suferintele amoroase intr-o serie de cantece puse in vanzare in peninsula si le-a marturisit compatriotilor sai ca a recurs la operatii estetice de intinerire.

Recent, el i-a permis medicului sau personal sa faca unele confidente cu privire la presupusele sale performante sexuale, in pofida unui cancer de prostata si a varstei inaintate.

Exprimarea libera, gafele si alte derapaje sunt caracteristice pentru Berlusconi.

In noiembrie 2008, cand se afla in vizita oficiala la Moscova, Silvio Berlusconi l-a calificat pe Barack Obama, primul presedinte de culoare al Statelor Unite, drept "tanar, frumos si chiar bronzat". In aprilie 2009, el i-a sfatuit pe supravietuitorii cutremurului din L’Aquila, gazduiti provizoriu in corturi, "sa considere aceasta perioada drept un sfarsit de saptamana in camping". In februarie 2011, el a declarat ca "nu vrea sa il deranjeze" pe fostul sau aliat Muammar Kadhafi, care reprima violent primele miscari de contestare in Libia.

Multa vreme, iesirile sale de o calitate indoielnica – este dificil sa lupti impotriva violului "pentru ca sunt prea multe fete italiene frumoase", de exemplu -, preferinta sa asumata pentru femeile foarte tinere – numele lui este asociat in prezent cu "bunga-bunga", denumirea data unui joc erotic pe care l-ar fi practicat in serile toride petrecute in vilele sale – nu i-au afectat popularitatea.

In prezent insa, ele nu ii mai fac sa rada pe italieni. Potrivit ultimelor sondaje, cota sa de popularitate a scazut la 22 la suta.

Considerat "putin credibil" in ultimele saptamani de mai multi oficiali de rang inalt, Silvio Berlusconi este primul presedinte al Consiliului in exercitiu urmarit in justitie. Acuzat intre altele de coruptie si evaziune fiscala, el a refuzat permanent sa demisioneze pentru a-si asigura apararea, o situatie de neconceput in tarile din nordul Europei.

Si mai stanjenitor, el este urmarit pentru prostitutie cu minore si abuz de putere, pentru presupusele sale relatii sexuale cu o marocana supranumita "Ruby, hoata de inimi", minora in momentul producerii faptelor.

In curand, Berlusconi nu va mai putea invoca functiile sale guvernamentale pentru a evita sa compara la audierile celor trei procese care i-au fost intentate. (Mediafax)

Comentarii