Bulgarii reaprind afacerea Tigareta II

vineri, 29 octombrie 1999, 23:00
3 MIN
 Bulgarii reaprind afacerea Tigareta II

Cele cinci companii bulgare care au transportat tigari in Romania sint "Balkan" (compania nationala de transport aerian), "Bulgarian Flight Cargo", "Air Zori", "Air Sofia" si "Vega Air".
"Air Sofia" a efectuat doua zboruri, in primavara lui 1998, pe Aeroportul Militar Otopeni, unde a descarcat 4.275 de baxuri de tigari de contrabanda. Descoperirea celor doua transporturi ale "Air Sofia" a declansat asa numita afacere "Tigareta II", soldata cu arestarea unui colonel SPP si a citorva oameni de afaceri de mica anvergura. Un pilot bulgar care a transportat tigari pe Otopeni a declarat ca toate aceste avioane au aterizat pe Aeroportul Civil Otopeni, de unde erau indrumate spre cel Militar, unde se descarcau tigarile. "Procedura era destul de simpla. Incarcam tigarile la Varna sau Burgas si decolam in directia Otopeni. Cind ne apropiam de aeroport ceream permisiunea de aterizare si cei de jos ne indrumau catre aeroportul militar, unde descarcam marfa si decolam imediat", a mai spus pilotul, care a tinut sa-si pastreze anonimatul. El sustine ca, dupa declansarea scandalului Tigareta II, companiile aeriene bulgare nu au mai descarcat tigari pe Otopeni. Sursele bine informate din domeniul aviatiei au declarat ieri agentiei Mediafax ca toate aceste 58 de zboruri sint trecute in registrele autoritatii aeronautice bulgare, in speta Conducerea Miscarii Aeriene (RVD).
Pilotul sustine ca cele cinci companii aeriene bulgare nu sint implicate in traficul cu tigari de contrabanda din Romania si ca toate zborurile, din punctul lor de vedere, au fost perfect legale. "Daca ar fi fost ceva ilegal, ar fi trebuit sa existe discutii si scandaluri. Este vorba totusi de 58 de zboruri si nu de unul singur. Noi aterizam, descarcam marfa si completam documentele insotitoare. Ce se intimpla dupa aceea nu pot sa va spun. Nu intra in atributiile mele si nici nu stiu, sincer sa fiu", a mai spus pilotul bulgar.
Bulgarii afirma ca Balkan, Bulgarian Flight Cargo, Air Zori, Vega Air si Air Sofia au avut doar rolul de "transportator", toate taxele de aeroport si vama fiind in responsabilitatea societatii romane proprietara a marfii. Surse citate au declarat ca acest fapt era mentionat explicit in contractul incheiat intre compania aeriana bulgara si firma din Romania.
Implicarea companiilor aeriene bulgare in transportul de tigari de contrabanda in Romania este explicabil prin preturile scazute practicate, de aproximativ 30.000 de dolari pentru un zbor. Surse din bransa sustin ca cei care se ocupa cu contrabanda de tigari obtin, in medie, un profit de 80 de centi pe un pachet. Un IL-76, avion rusesc de transport folosit deseori de companiile bulgare, poate transporta pina la 4.000 de baxuri, adica doua milioane de pachete de tigari. Un simplu calcul arata ca firma proprietara a marfii poate obtine, prin eludarea taxelor vamale, un profit de 1,5 milioane USD per transport.
Seful Directiei Generale a Vamilor din Bulgaria, Plamen Minev, a declarat, recent, presei locale, ca cele mai multe cazuri de contrabanda inregistrate la granita bulgaro-romana, respectiv cele in care transporturile de tigari nu sint trecute in registrele vamale, "vorbesc despre implicarea unor servicii secrete din Romania". Pina aseara tirziu, autoritatile romane au evitat sa se pronunte asupra informatiilor sus-mentionate. (C.R.)

Comentarii