Constantinescu afirma ca obiectivul sau in ultimul an a fost cresterea prestigiului Executivului

vineri, 05 decembrie 1997, 00:00
2 MIN
 Constantinescu afirma ca obiectivul sau in ultimul an a fost cresterea prestigiului Executivului

Presedintele Emil Constantinescu a afirmat, miercuri seara, la Iasi, ca in ultimul an a avut ca obiectiv esential cresterea prestigiului Executivului si transformarea acestuia intr-o institutie foarte bine organizata si eficienta.
"In momentul in care am constatat carente de organizare, am propus, pe de o parte, restructurarea guvernului si, pe de alta parte, inlocuirea unor ministri cu alte persoane, prin apel la cele mai prestigioase personalitati ale societatii civile, care, in acest moment decisiv pentru tara, pot contribui la relansarea activitatii Executivului, in special in directia reformei, pentru ca lumea asteapta de la guvern o buna administrare a tarii si o reforma economica intr-un ritm sustinut, care sa scurteze suferintele românilor", a declarat Emil Constantinescu, la sosirea, miercuri, pe aeroportul din Iasi.
"Toate realizarile certe pe plan extern, care astazi se bucura de o pretuire europeana si mondiala, pot sa ramina foarte repede fara nici o finalitate, daca nu vor avea suportul reformei economice, care sa fie apoi marcata printr-o economie eficienta, capabila sa obtina profit si sa aduca prosperitate cetatenilor tarii", a conchis seful statului român.
Constantinescu a declarat, joi, la Iasi, intr-o conferinta de presa, ca "remanierea este una de fond", iar daca aceasta nu va avea rezultate isi va asuma raspunderea.
Personalul Ministerului Reformei se va restringe cu doua treimi, urmind a fi infiintat pe linga acest minister un Consiliu Consultativ, care va atrage toate persoanele competente in domeniul economic, a afirmat Constantinescu.
Seful statului a declarat, de asemenea, ca numirea lui Ilie Serbanescu in fruntea Ministerului Reformei va conduce "la o legatura mai strinsa cu societatea civila, noul ministru fiind in masura sa explice modul cum se va face reforma".
In privinta numirii lui Daniel Daianu la Ministerul Finantelor, Emil Constantinescu a declarat ca acesta este un bun negociator cu organismele financiare internationale.
"Ministerul Industriilor si Comertului avea nevoie de un om hotarit, pentru a pune in aplicare procesul de restructurare a regiilor autonome, iar Mircea Ciumara este persoana potrivita pentru acest post", a afirmat Emil Constantinescu.
Seful statului a mai declarat ca noii ministrii vor depune juramintul vineri, urmind ca simbata sa se desfasoare prima sedinta de guvern in noua formula. (Mircea NISTOR)

Comentarii