Cresterea economica este mai solida si mai „stabila” in Rusia decat in Europa, afirma Vladimir Putin

joi, 15 decembrie 2011, 14:42
1 MIN
 Cresterea economica este mai solida si mai „stabila” in Rusia decat in Europa, afirma Vladimir Putin

"Noi avem momentan cativa indicatori economici mai buni si mai stabili" decat in statele europene, a declarat Putin intr-o emisiune televizata de intrebari si raspunsuri.

"Anul acesta, cresterea Produsului Intern Brut va fi de 4,2-4,5 la suta", a indicat premierul, adaugand ca "in Europa, acesta atinge 1-1,2 la suta, iar anul viitor va fi in jurul valorii zero pentru unii".

"Cateva state se pregatesc sa intre in recesiune", indica Putin, considerand insa ca "acesta nu e un motiv de bucurie" pentru ca ar putea exista repercusiuni asupra economiei ruse.

Vladimir Putin, viitor candidat la prezidentialele din 2012, a subliniat nivelul record al inflatiei, in 2011, ce ar trebui sa atinga "sase si ceva la suta", fata de inceputul anului 2000 cand era de 30 la suta.

Un alt aspect prezentat de Putin este acela al datoriei publice "minime" in Rusia, estimata la 10 la suta din PIB. "In Grecia, ea este de 162 la suta, in Japonia este 200 si ceva la suta", a mentionat el.

Aceasta sesiune de intrebari-raspunsuri, intre premier si populatia rusa, are loc in momentul in care autoritatile se confrunta cu un val de proteste, fara precedent in Rusia, fata de scrutinul legislativ din 4 decembrie, castigat, in conditii "controversate", de partidul condus de Putin, Rusia Unita, cu 50 la suta din voturi. (Mediafax)

Comentarii