CSM cere instantelor sa respecte termenul de recurs in cazurile de insolventa

miercuri, 23 noiembrie 2011, 10:30
3 MIN
 CSM cere instantelor sa respecte termenul de recurs in cazurile de insolventa

In urma unui memoriu si a verificarilor efectuate de Inspectia Judiciara de pe langa plenul CSM, la nivelul mai multor instante, s-a constatat ca, in administrarea procedurii de insolventa, exista unele practici care pot fi apreciate ca o incalcare a normelor procedurale privind solutionarea cu celeritate a cauzelor.

Inspectorii judiciari au constatat, la nivelul mai multor instante din tara, nerespectarea dispozitiilor articoluluui 8, alineatul 3, din Legea 85/2006 privind modul de inaintare a dosarului in vederea solutionarii recursului de catre instanta de control judiciar.

Potrivit acestei prevederi, derogatorii de la dreptul comun, in vederea solutionarii recursului formulat impotriva hotararilor judecatorului sindic, se trimit la curtea de apel in copie certificata numai actele care intereseaza solutionarea caii de atac si care sunt selectate de judecatorul sindic. Daca instanta de recurs considera necesare si alte acte din dosarul de fond, solicita partilor interesate sa le depuna in copie certificata, intregul dosar de fond ramanand la dispozitia judecatorului sindic pentru a parcurge celelalte etape prevazute de lege.

Desi dispozitiile derogatorii de la dreptul comun au fost adoptate in urma cu sapte ani, inca se mai constata o practica, generata in principal de curtile de apel, prin care se inainteaza intregul dosar sau unele volume in vederea solutionarii recursurilor declarate si nu de copii certificate, procedeu utilizat, de regula, in cauzele mai complexe.

Prin Hotararea 425/23 iunie 2011, Sectia pentru Judecatori a CSM a reglementat crearea dosarelor asociate pentru solutionarea diverselor cereri aferente procedurii de insolventa, facilitand inaintarea actelor relevante solutionarii recursului, selectate deja la momentul formarii dosarului asociat, insa au fost constatate situatii in care completul de recurs a solicitat atasarea dosarului integral.

"Aceste practici, raportate la stadiul si specificul fiecarei cauze, conduc la prelungirea procedurilor de insolventa, in marea majoritate a cazurilor neputand fi respectat termenul de zece zile de solutionare a recursului prevazut de art. 8 alin. 3 din Legea 85/2006", sustine CSM.

Aspecte similare au fost constatate si cu ocazia controalelor de fond desfasurate la Tribunalul Oradea si Tribunalul Bihor, in anul 2008, Tribunalul Sibiu, in anul 2010, Sectia Comerciala a Tribunalului Botosani, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu in anul 2011.

Plenul CSM reaminteaste tuturor tribunalelor necesitatea luarii masurilor necesare punerii in aplicare a dispozitiilor dispozitiilor art. 8 alin. 3 din Legea 85/2006 privind modul de inaintare a dosarului in vederea solutionarii recursului de catre instantele de control judiciar.

La 1 noiembrie, Ministerul Justitiei (MJ) anunta ca a initiat lucrarile de elaborare a Codului insolventei, demers pentru care va primi asistenta tehnica din partea consortiului format din PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services SPRL, D&B David si Baias SCA si RVA Insolvency Specialists SPRL, din Romania.

MJ spune ca elaborarea Codului face parte din obiectivele asumate in cadrul Proiectului "Reforma sistemului judiciar", finantat prin Acordul de imprumut cu Banca Mondiala.

Ministerul Justitiei afirma ca selectionarea consortiului castigator pentru acordarea consultantei s-a facut in conformitate cu criteriile Bancii, respectiv "Selectia pe baza calificarii si costului Consultantului", agreata prin Acordul de Imprumut si prevazuta in planul de achizitii. Valoarea totala a contractului este de 1.568.809.19 lei (inclusiv TVA), iar durata de implementare este de 17 luni.

In cadrul proiectului, vor fi sistematizate si corelate actele normative in domeniul insolventei, pre-insolventei si cele privind exercitarea profesiei de practician in insolventa. Se va elabora un instrument de lucru unitar, armonizat, care asambleaza si explica piesele legislative disparate.

Codul insolventei va fi, asadar, un corpus de norme, dar si un corpus de explicatii fundamentate pe jurisprudenta instantelor interne si a Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, pe bunele practici in domeniu.

Codul insolventei va fi tiparit si distribuit la nivelul instantelor judecatoresti si va fi postat pe site-ul Ministerului Justitiei, spre uzul tuturor persoanelor interesate.

In acelasi timp, proiectul are si o componenta institutionala, de imbunatatire a competentelor profesionale ale specialistilor in domeniul insolventei si pre-insolventei, astfel ca, in programul de pregatire profesionala, vor fi cuprinse 60 de persoane (judecatori, grefieri, practicieni in insolventa), care vor beneficia de doua sesiuni de cursuri. (Mediafax)

Comentarii