DNA: Administratorul Brantner-Veres, Calin Stoia, i-a dat mita lui Apostu echivalentul a 45.000 euro

vineri, 11 noiembrie 2011, 13:25
4 MIN
 DNA: Administratorul Brantner-Veres, Calin Stoia, i-a dat mita lui Apostu echivalentul a 45.000 euro

Conform unui comunicat de presa transmis, vineri, de DNA, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj fac cercetari fata de Mihai Calin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Veres S.A., pentru dare de mita in forma continuata, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Din ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat ca in perioada 2010-2011 Stoia, in calitate de administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Veres S.A., i-a remis lui Apostu suma totala de 188.760 lei, echivalentul a 45.000 de euro, cu titlu de mita.

"Stoia Calin Mihai a dat aceasta suma de bani pentru ca inculpatul Apostu Sorin sa ii favorizeze firma in obtinerea contractului de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca si pentru ca acest contract sa se deruleze fara incidente. Ca urmare, la data de 28 iulie 2010, intre Primaria Cluj-Napoca si SC Compania de Salubrizare Brantner Veres S.A. a fost incheiat contractul de salubrizare pentru o perioada de opt ani", se arata in comunicat.

Conform sursei citate, pentru a crea aparenta de legalitate a remiterii acestei sume de bani suma de 188.760 de lei a fost achitata cu titlu de plata a unor contracte de consultanta juridica incheiate fictiv intre firma beneficiara a contractului de salubrizare si cabinetul de avocatura al Monicai Apostu, sotia primarului, in conditiile in care asistenta juridica aferenta acestor contracte este inexistenta.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, retinut pentru luare mita de mita in forma continuata, si directorul general al Brantner Romania, Calin Stoia, au fost arestati preventiv, joi noapte, pentru 29 de zile, in baza unor mandate emise pe numele lor de Curtea de Apel Cluj.

Decizia Curtii de Apel Cluj a fost atacata cu recurs de reprezentantii celor doi arestati, acesta urmand sa fie judecat la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a primit, in perioada 2009-2011, 94.000 de euro pentru a incheia contracte de salubrizare si asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind incasati de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatura al sotiei sale.

Sotia primarului municipiului Cluj-Napoca, Monica Undina Apostu, este si ea invinuita in acest dosar, fiind audiata aproximativ cinci ore de catre procurorii anticoruptie in cursul dupa-amiezii de miercuri.

Procurorii afirmau ca, "pentru a se disimula provenienta si scopul banilor obtinuti din actele de coruptie", intre firmele care au primit contractele de la primarie si cabinetul de avocatura al sotiei primarului au fost incheiate contracte de consultanta juridica fictive, astfel incat sumele de bani au fost incasate prin cabinetul de avocatura al Monicai Apostu.

In acest dosar sunt invinuiti pentru dare de mita si oamenii de afaceri Simion Muresan (Electrogrup), Calin Stoia (director general al Brantner Romania), care a fost retinut pentru 24 de ore tot miercuri, si Mustafa Bekar (asociat la Kiat Group Construct).

Firma Brantner – Veres a castigat, alaturi de compania Rosal Grup, licitatia organizata de Primaria Cluj-Napoca, in 4 iunie 2009, privind concesiunea serviciului de salubrizare menajera, fiecare adjudecandu-si un sector al municipiului.

Potrivit reprezentantilor Primariei clujene, semnarea contractului de concesiune trebuia sa aiba loc in 15 iulie 2009, dar a avut loc abia in 28 iulie 2010 si a intrat in vigoare trei luni mai tarziu, deoarece licitatia a fost contestata la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) de mai multe societati care au participat la ea. CNSC si-a declinat competenta catre Tribunalul Cluj. La randul sau, Tribunalul Cluj a declinat competenta catre CNSC.

Curtea de Apel Cluj a stabilit, in final, ca CNSC este competent in solutionarea litigiului, iar in urma unei decizii date s-a stabilit ca Rosal Grup si Brantner-Veres sunt castigatorii licitatiei.

Potrivit reprezentantilor Primariei, castigatorii licitatiei au fost selectati in functie de tarifele de colectare ofertate, care au avut o pondere de 60 la suta in calcularea punctajului final, de propunerea tehnica – pondere de 30 la suta, si de redeventa platita catre Primarie, cu pondere de 10 la suta din punctajul final. Cel mai mic pret de colectare, de cinci lei/persoana/luna, l-au oferit societatile Brantner-Veres si Rosal Grup. In ceea ce priveste redeventa, Brantner-Veres a oferit 51.000 de euro pe an pentru Primarie, la fel ca si Rosal.

Sectorul gestionat de compania de salubritate Bratner-Veres include 435 de puncte gospodaresti.

Cele doua societati, Brantner-Veres si Rosal, au primit in concesionare serviciul de salubritate pe o perioada de opt ani, cu posibilitatea extinderii contractului pentru o perioada de inca patru ani. Conform caietului de sarcini, Rosal si Brantner au obligatia de a realiza o serie de investitii in modernizarea si amenajarea de puncte gospodaresti, care sa permita depozitarea selectiva a deseurilor menajere, pe categorii.

Societatea Brantner-Veres a luat fiinta din societatile Napoget si Salprest, care se ocupau cu salubritatea in Cluj-Napoca in urma cu mai multi ani. Napoget a fost cumparata de Brantner, iar Eugen Veres a preluat Salprest, ulterior cele doua firme fiind unificate sub numele Brantner-Veres. (Mediafax)

Comentarii